24 iulie 2007

a asculta vs a intelege

Zice-se ca odata un taran (din alta tara, bineinteles) il intreaba pe un inginer cum functioneaza masina cu aburi. Dupa ce inginerul ii explica, taranul care a ascultat cu atentie exclama: "Am inteles totul! Dar unde-i calul?"

23 iulie 2007

Ionatan Pirosca (II)


"s-a largit seara asta sa ma incapa
vantul mi-a ascultat inima ca la consult
grav a zis si a mai rupt o frunza
din caietul in care scriu..."

"daca toti am fi una ar fi alta
si la urma urmei
numai Hristos a conjugat pe a muri
la mai mult ca triumf..."



"viata e tipatul care se tot intinde
zile si saptamani si ani
pana la Inviere
tipatul nou-nascutului tipatul nesfarsit
neauzit neclintit
din care fac iubire unii si ura altii
fericire sau durere
bordei palat inchisoare bordel
ia-ti crucea si urmeaza-Ma dincolo
aici e tipat mult de fiecare agatat
ia-ti crucea si urmeaza-Ma
pana la Inviere"

"iarasi ai indestulat nimicul cu fiinta ta
iarasi ai crescut urechi acului din carul cu fan.."

"trag de toate ferestrele incoace si-ncolo
poate voi da de-un rasarit
dar ce fixa ce fixa ai facut mantuirea
batand-o in cuie de Tine si nu se desprinde...."

"un inger tragea de sufletul meu
ca de o jartea
nu-i da drumul nu-i da drumul nu-i da drumul
ca vine peste mine si ma doare sfichiuirea lui
dar i-a dat drumul
ca l-a chemat Dumnezeu la cina
ei lasa ca vine Tata si trece
mi-a spus ingerul a doua zi
catre seara.."

"nu-i asa ca iubirea poate sa ramana curata sub cer daca
numar albastru din doi in doi porumbei
daca intorc serile cu fata la perete daca-Ti soptesc Numele
in inima de minunate ori
imi vei arata ce e iubirea pe pamant...."

"...cerand actul de identitate
al fiecarui nou sentiment
cate falsuri ai inregistrat suflete...."

"nu stiam sa-i traduc satisfacator trandafirii
si muchia dinspre rasarit
nici macar aplecarea gratioasa
deasupra mormantului
asa ca am intinerit ziua
si i-am dat drumul in rugaciune."

"orice lut pastreaza urmele olarului orice vas ars
poarta soare orice urcior
cand si-l duc prapastiile la gura.."

"

22 iulie 2007

stiam ca nu stiu (I)


acum, stiu, lucruri din "Cartea ignorantei" ( Nemira,2007)

- cea mai arida zona din lume se afla in Antarctica. Exista zone unde nu a plouat de 2 (doua?) milioane de ani.

- cel mai mare lucru pe care-l poate inghiti o balena albastra (cea mai mare vietuitoare din toate timpurile) este un grepfrut. :-)

- o gaina poate sa traiasca fara cap....doi ani. :-)dovada

- cea mai periculoasa vietuitoare din toate timpurile este....tantarul. Mai specific, femelele-tantar. :-) Ele se fac responsabile de moartea a aproximativ 45 de miliarde de oameni.

- locul al doilea in topul animalelor ucigase este ocupat de fioarasa..... marmota, cu peste un miliard de victime. Cer scuze pe aceasta cale ptr prejudiciul de imagine adus firmei ce produce Milka. Ca sa sterg acest pasaj, solicit mita in produsele fabricii.

- cameleonii nu-si schimba culoarea in functie de mediu ci in functie de starea emotionala. :-)

- nici un artefact uman nu se poate vedea de pe luna.

- kiltul si cimpoiul nu au origine scotiana.

- elvetienii nu au inventat rulourile cu dulceata (swiss rolls) si nimeni nu stie de ce li se zice asa. Nu au inventat ceasul cu cuc. In timpul razboiului Mondial (II) au doborat atat avione ale aliatilor cat si ale nazistilor si...... sunt singurii europeni care consuma carne de caine. :-))

- diamantele se formeaza la adancimi de 160-480 de km si sunt aduse la suprafata de vulcani. sugerez vanatorilor de diamante sa aseze cat mai aproape de craterul gata de eruptie si sa astepte...doar doar....:-)

- cel mai comun material din lume este perovskita.

- in functie de mediu, viteza luminii variaza. In vid, e de aprox. 300.000 km/sec. Printr-un diamant, de "doar" 130.000 km/sec. Mai rusinos ptr dansa, cand trece prin Sodiu la -272C, ajunge la 60 de km pe ora. Daca nici lumina nu e ce pare a fi....

- rinocerii albi nu sunt albi

- pielea hipopotamului cantareste 1 tona, adica 25% din greutatea lui si este antiglont. :-)

- cea mai mare structura realizata vreodata de mana omului...este "Fresh Kills", groapa de gunoi de pe State Island, New York. :-)

- in lume, mai exista doua triburi care nu stiu sa aprinda focul. Unul dintre ele, Andamanese, se inchina in fata unui dumnezeu numit Puluga, si il cred invizibil, nemuritor si atotstiutor; este creatorul tuturor lucrurilor, cu exceptia raului; se supara din cauza pacatelor si ii alina pe cei nefericiti. Misto totem. Iti suna cunoscut? Lui Freud, regretatu', nu cred. :-)

- prima inventie care a spart bariera sunetului este de acum 7000 de ani, in China, si se nu estem BICIUL. Lucru demonstrat de-abia in 1927, dupa inventarea artei fotografice high-speed.

20 iulie 2007

Ionatan Pirosca (I)


Io nu citesc poezie decat rar. Au trecut ani buni de cand n-am mai citit aproape deloc, pana saptamana trecuta cand Ionatan mi-a trimis o carte de-a lui, "Ferestrele Imparatiei". O parte din versurile in care m-am regasit si care mi-au placut le voi posta acum, altele cand am timp. :-)

"Intoarce-ma-n aluatul unei paini
pe care-o poti lua Isuse-n maini
s-o frangi s-o inmultesti si s-o imparti
cu glasul Tau tacerii celorlalti"

"mai am in cuib o rugaciune de mancare"..

"pe toata simtirea mea ploua
si in gandurile mele apareau transee ale tacerii"

"ce sa fac
daca am crescut
si anii mi-au ajuns atat de scurti
ca nu-i mai pot imbraca"

"imi spui sa vin mai aproape
a vad cum cresti
ca o poveste in mintea unui copil
eu trec marea cu greu eu nu stiu sa merg pe ape
am umbra Doamne am umbra am un capat
pe malul acesta vezi
am familie si am avut
am copii sau am avut
poate ca voi si muri iar tramvaiul
va opri degeaba in statie in fiecare dimineata
dar Tu imi spui
sa vin mai aproape sa vad cum cresti
la fiecare nedumerire de-a mea inca si inca
apoi ma incarca indurarea si tac
nu stiu sa merg pe ape
dar acum pot zbura...."

"tu mai arunci un lemn in soba ochilor mei.."

"obosit obosit puneai capul pe un umar de cruce
vajaia inserarea in dreptul vitrinelor
trecatorii isi vedeau cu-ndarjire
de schimbul de rani venea si plansul
sa le ghiceasca in palme
in augurii pumnilor inclestati.."

"mai cald nu e ca-n narile de vite
decat in ochii Pruncului minune
se zbat in mine clipe despletite
scantei de spini maslini de rugaciune"

"se sinucide in ploaie stropul.." :-)

"zilele-alearga-ntre-un mort si-o nadejde
noptile-nfig intuneric in vis
Doamne cine pe cine primeste
cand vin scrisorile pentru deschis"

"orice aripa-mparte orice aer in doua
orice vis se sfarama in scantei sau in roua
calatoare hotare ies din oameni si tipa
orice aer sa-mparta orice alba aripa.."

"fiindca Tata mi-a lasat o lume
cu un singur buton
acela de ascultat vesnicia"

"ca eu nici nu mai vad nici nu mai am
tenesii vechi ponositi
incarcati cu nisipul durerii
pe care-i incalta inima mea
cand se trezea"

18 iulie 2007

Eugen Ionesco




Nelinisti metafizice de-ale lui Ionescu, de prin "Cautarea intermitenta" (Humanitas, 2002), spre sfarsitul vietii, in plina glorie literara.


"Nu sunt destul de bun. Nu sunt bun. Nu sunt nici bun, nici rau. Sunt mai degraba timid, poltron. Sunt vanitos, stiu ca sunt vanitos. Nici macar n-am stiut sa fiu moral....moralist, da, cateodata, un imoral moralist. As vrea sa cer iertare lumii intregi, apropiatiilor mei, lumii intregi.
Lasitate in fata lui Dumnezeu. In fata Dumnezeului-Isus.
Da,da, am scris-o: Dumnezeu imi este inacesibil.
Isus ar putea sa-mi fie accesibil. Daca as fi mai bun decat sunt. Pot vorbi. Am dreptul vorbi. De asemenea de a tacea. Mana in mana cu voi doua; sa alergam catre Dumnezeu. Ce va ramane din noi, mai pe urma?"

"Cred deci, intr-un anumit fel, in lupta lui Dumnezeu impotriva Satanei. Ma face oare raul sa cred in bine? Cred ca istoria omeneasca este divinizabila, ca, fara indoaiala, toate acestea nu sunt in van. Si daca Dumnezeu, cum s-a si spus, ar fi un om? Si daca batranetea n-ar fi decat o maladie care nu mi-ar atinge esenta? Daca maladia n-ar fi decat un rau care trece, care va trece, poate nu aici.
Si daca realitatea ar fi intr-adevar reala, adica Sacra? Daca creatia, ispravile si durerile oamenilor ar fi sacralizabile?...Daca am intra toti in eternitate, via eternitate?
O, daca toate acestea n-ar fi in van? Daca n-ar fi in van?"

"Nu prin literatura ajungi in vecinatatea lui Dumnezeu, trebuie sa-I vorbesti cu cuvinte potrivite, cu cuvinte verificate. Drumul va este totusi indicat. Cuvintele pot fi mute. Tacerea meditatiei e graitoare. Totul este indicat, jalonat pe cararea stramta a Gratiei. "

"Nimic din ceea ce spun nu este inedit. Sa stie ca se stie. Se stie ca se stie ca stim, ca stiti ca stim. Un om, un suflet la cateva mii, are dreptul de a vorbi.
Si daca asta ma usureaza! Uite ca nu, sa tac si sa ma rog. Nu stiu sa ma rog, n-am invatat inca sa ma rog..la varsta mea! Ce-am putut face atata vreme....Teama....Teama....
[...] Tu, de asemenea si tu, de asemenea! Singur pe scena. Si fara public? Sau un public rau, de oameni de litere...Dar nu, nu e nimeni acolo. Numai Crist.
Sa fim deci de plans.
Dumnezeu inaccesibil. Dar, in Isus, accesibil. De aceea s-a facut el, cel nenumit, Isus, a luat numele de Isus.
Cred, poate. Da, mi se pare ca cred, fara sa cred prea tare sa cred..."

" - Dumnezeu nu moare. Deci, nu voi muri.
- Dumnezeu nu moare. Dumnezeu este in mine. Deci, eu nu voi muri.
- Dumnezeu nu poate muri. Singurul lucru pe care nu poate sa-l faca. Daca este creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, omul nu va muri (Dumnezeu nu ca lasa sa i se stinga imaginea).
- Voi muri cu siguranta. Cu siguranta nu voi muri."

"Cand e vreme frumoasa, Cerul ne face o promisiune, un semn de mangaiere si prietenie. Cand e furtuna, tot El ne face sa intelegem ca El este acolo, sa-i intelegem forta."

"Rationalitate este irationala; irationalitatea o duce de mana." :-)

"Il reinvatam pe Dumnezeu. Credinta nu mai starneste rasul. Dumnezeu se arata din nou. Repet ce spunea Malraux: secolul XXI va fi religios sau nu va mai exista. Ceva s-a castigat, intr-adevar: e din ce in ce mai putin ridicol sa crezi in Dumnezeu. Sa-L iei in consideratie."

"Recad in mine insumi, cu panicile mele. Ma ocup, ma preocup de panicile mele. In loc de a-mi face rugaciunea, care ma inalta deasupra mea."

"Daca Isus exista, exista Dumnezeu. Pentru ca Isus exista, Tatal sau este acolo." :-)

"Sa traiesti religios, caci nu poti trai mistic, metafizic. Religiosul te readuce cu picioarele pe pamant. In morala. In istorie. Religia devine istorie. Indicibilul are aerul de a face loc dicibilului. Religia linisteste."

"Ce lupta. Cu tenebrele mele, cu haosul launtric care nu vrea lumina. Nu cu noaptea mea. Nu-s in noaptea pe care trebuie sa o strabati ca sa ajungi la El. [....] Dar ce drum, ca sa ajungi la El; cate bariere de frant; ca sa ajungi la acel soare pe care-l presimt celeilalte Vieti; adevarata Viata.."

"Foarte putini, foarte putine suflete vor fi mantuite. O spun evangheliile; sfantul Toma d'Aquino ne-o explica.
De cateva zile, adorm in fiecare seara cu aceasta angoasa: fi-voi, fi-vom mantuiti? Si de ce?
Nu stiu iubirea de Dumnezeu......"

"Psihanalistul Lacan devenise senil la sfarsitul vietii lui. Nu cunosc un singur caz de sfant senil."

"Sa fi facut o singura actiune de care sa fi putut fi mandru. O singura opera care sa-i fi placut lui Dumnezeu. [..]
Sa fi raspandit o singura actiune de spiritualitate. Oh, sa fi placut lui Dumnezeu, o data, in aceasta lunga viata inutila, caci n-am consacrat-o decat propriei mele glorii."

"Ateii nu sunt liberi. Ateii (sunt cu adevarat numerosi? Cei mai multi sunt semiatei), ateii si semiateii sufera constrangeri. Demonul, prin demoniaci, le da ordine; le trage sapuneli."

Si ultimele cuvinte din carte:
"Sa te rogi. Nu Stiu Cui.
Sper: Isus Cristos
."

Sper si eu ca a sperat pana la capat......

Gunoier si Patron de supermarket


Esti egoist! Si mandru! Si pacatos! :-) Glumeam. Tu nu. Altii. Ba esti, trebuie sa recunosti asa, putin, ca altfel nu dai dovada de smerenie si un crestin victorios trebuie, din cand in cand, cel putin sa mimeze o introspectie ceva.
Consumam. Curent, telefonie, internet. Junk food, fast food, slow food. Benzina, programe bisericesti etc etc. Traim in consumerism si chiar daca mediul nu ne transforma total (daca ii opunem rezistenta, sistematic), ne afecteaza totusi profund. Acum, toate par sa stea la dispozitia ta si sa-ti slujeasca. Pare-se, bancile s-au inventat doar ca sa iti dea tie bani de casa si masina. Telefonia mobila se gandeste doar la comunicarea ta cu familia, prietenii si amantele. Cablu tv te roaga sa te intorci acasa. Firmele iubesc potentialii clienti precum capusele cainii.
Pentru un trib zulu, Dumnezeu poa' sa fie usor indentificat cu un Sef de trib mai mare. Ieri vorbeam cu o ardeleanca si-mi zice ca ei i-o zis Dumnezeu: "no, du-te". Deci Tatal e un pic ardelean, cel putin in accent.:-) Pentru oamenii de culoare, Isus are pielea neagra. Foarte bine. Cred ca Tata face astfel de concesii de dragul culturii si originii noastre.
Dar pentru un consumerist, Dumnezeu e patronul de supermarket menit sa ne satisfaca mofturile? E gunoierul ce strange resturile din timpul, energia si bucuria noastra? Cel in fata caruia ne scoatem duminica sacii cu pacate precum europubelele in fata blocului? Doar atat?

12 iulie 2007

iubire....



sa simti cum, linistit, fara scheme de joc si planuri decupate din basme, doar asistat de Cel ce este dragoste, te pierzi in celalalt, cu emotie si teama sfanta. Incet, incepi sa locuiesti in celalalt si el in tine la fel. Asemanarile, pasiunile comune si gandul negandit ca "ceva" in tine nu va mai fi la fel, devin liantul care potriveste tot ce e atat de diferit in voi doi.
Si incepi sa respiri imaginea fiintei iubite. Asa cum un insetat in desert ramane cu gandul la apa orice ar face, mintea ta nascoceste legaturi doar de tine intelese intre orice eveniment banal si el/ea.
Dintr-o data, nu-i mai invidiezi pe altii pentru povestile lor de dragoste cu iz de hollywood, ba chiar ai senzatia ca doar in inima ta si-a gasit cuib Iubirea si ca, ecranizata, s-ar alege sigur cu un Oscar.
Te plimbi pe strazile orasului si parca huruitul motoarelor, altadata insuportabil, se linisteste ..... iar tu, pentru prima data, auzi o pasare cantand. Zambesti. Oarecum rusinat, cobori privirea pe trotuarul murdar si observi, printre mucuri de tigara si flegme infecte, o furnica ce-si cara vitejeste in spate viitorul: un ou minuscul. Dumnezeu iti zambeste. Prin fumul acru al motoarelor demarand nervos, ce altadata iti irita narile, tu simti mirosul unei flori pierdute de cineva pe asfalt. Ochii ti se umezesc, involuntar. Treci neatent strada, un BMW franeaza brusc si te evita in ultimul moment. Iar tu, in loc sa te sperii si sa derulezi in minte scenariul a ce s-ar fi putut intampla daca nu avea masina frane bune, ii faci cu ochiul mortii si-ti zici: "hmm, politia greseste, ar trebui inventata o fiola pentru cei care se imbata cu dragoste, ca uite ce pericol public sunt". Si continui sa zambesti.....
punct.

11 iulie 2007

.......


Daca am fi doar niste animale superioare, daca existenta noastra e pura intamplare, si am avea ca singure scopuri (impuse de cine?) pe pamant conservarea vietii prezente si perpetuarea speciei umane..... atunci dezvoltarea in exces a ratiunii si aparitia constiintei sunt cele mai grave erori genetice. Sa-ncerc sa ma explic.
In trecut, in urma ta, miliarde de ani fara sens. In prezent, o necurmata lupta de a scapa de trecut si de a-ti asigura viitorul. Sau, daca viitorul nu-ti surade si prezentul e palid, incerci sa traiesti in prezent secvente din trecut pentru a ignora viitorul. Viitorul. In vremurile ce vor veni.... ce altceva te poate astepta, intr-o lume a-teista, decat neantul? "Viitorul e perfect necunoscut, asa incat necunoscutul dispune de un mare viitor." spune T.Baconsky.
Si totusi putem sti ceva absolut sigur despre viitor. Moartea. Moartea e destinul tau, indiferent cat de confortabil ti-e locul din care citesti aceste randuri. Pentru unii, viata e doar o boala cu transmitere sexuala, dar uita asta cand fac sex si nu dau viata, iar cand viata se stinge...te-ai vindecat de boala. Te-ai evaporat!
Ai sentimente pe care nu le-a mai trait nimeni, esti unic. Muzica pe care-o asculti si care se combina unic cu emotiile tale; cartile pe care le devorezi; momentele petrecute cu persoana iubita....prietenii... tot ce te face sa fii ceea ce esti ... totul este anulat de moarte? Violurile lui Terente, crimele lui Hitler si ororile de la Pitesti vor deveni una cu ce a trait Maica Tereza, cu actele de iubire pura ale atator oameni, adica NIMIC? Se vor nivela toate sub tavalugul entropiei?
Ce am scris mai sus sunt idei recurente la mine, stiu (obsesive?). Revin la ideea cu constiinta ca eroare genetica. De cand cu constiinta asta, ne-am pricopsit cu o groaza de lucruri nemainatalnite in Univers inainte de noi. De exemplu, cu un limbaj complex si, odata cu el, de multe cuvinte abstracte si idei ciudate. Am inventat termeni precum "bine" si "rau", dupa care ne-am facut coduri morale. Au venit iubirea si ura, apoi personalizarea lor in Dumnezeu si Diavol (cu Raiul si Iadul de rigoare), prietenia si dusmania, fericirea si tristetea si atatea altele. Cum bine stim ca Natura nu gandeste si deci nu planifica, pare-se ca a fost surprinsa de dezvoltarea in exces a ratiunii: daca pana la homo-sapiens oferea un corespondent real pentru nazuintele genetice inscrise in animal, acuma de unde sa procure ea "fericire", "Dumnezeu" si "vesnicie" cand totu-i materie?
Cred ca exista: 1. materia inerta, fara constienta de sine; 2. Materia ce s-a tras singura de par si a devenit vie (ca altfel nu ma pot exprima in termeni materialisti) dar cu o constienta primara - lumea animala; si 3. Oamenii, singurii care sunt constienti de faptul ca sunt constienti, au o constienta secundara. (Geisler)
Daca am aparut din mocirla galactica si suntem produsul ultim al evolutiei vietii, Natura draga, trebuie sa te anunt cu tristete ca ai esuat in ceea ce de fapt nu ti-ai propus. Pentru ca, ce valoarea de supravietuire are faptul ca am devenit constienti de noi insine si de ale noastre instincte? Inteleg daca ni se perfectionau ochii, urechile sau orice-altceva, dar cand mintea a ajuns sa isi dea seama ca evolueaza, cand o rotita din motorul naturii s-a desprins cumva de sistem si isi da seama ca se poate opune "destinului"..... cred ca Natura a esuat. Ce folos sa ai constiinta, sa inventezi cuvinte precum "Iubire", "implinire" si altele cand de fapt gandurile astea-s erori genetice, tu omule erai programat sa fii multumit daca ai ce manca, bea si daca perpetuai specia. Am ajuns la momentul in care, absurd, omul nereligios crede despre el ca este in acelasi timp parte a unui sistem fara scop ultim si totusi cineva din afara care poate sa-l priceapa (Lewis). Oamenii care sunt sanatosi, au ce manca, bea, au unde sa doarma si mai fac si sex...... asta e definitia reusitei in termeni evolutionisti. Ai vazut vreun animal satul sa aiba ganduri de sinucidere? Dar vreun mascul care, cu femela langa el, sa cada in depresie? Habar n-am daca reusesc sa ma fac inteles... Daca am fi DOAR atat cat spune biologia/chimia/fizica......de ce sa te sinucizi, mai ales daca nevoile bilogice iti sunt satisfacute?
Citesc despre sinucideri. Motive: dor de mama, de tata, de copii. Ura fata de parinti, de viata, de sine, de lume. Despartirea de iubit(a). O nota mica la scoala. Depresie cronica. Aproape toate izvorate din lipsa de implinire sufleteasca si constientizare prin ceea ce numim aiurea "constiinta". Dar stai, ca noi cica n-avem suflet....... si atunci.... cum sa nu fie varful de lance al ratiunii, constiinta, o eroare genetica? Cum ar putea omul sa-si practice nebunia fara ea? Ce animal ar inventa arme de distrugere in masa cand etologii ne arata ca bietele vietati isi potolesc instinctele violente cand li se acorda un spatiu modest de locuit?(Lorenz)
Nu-mi spune ca nu-ti pasa de raspuns pentru ca atunci nu-ti pasa de tot ce consideri mai de pret in tine. "Nu stiu" e bun de dat pe bancile liceului, nu in fata intrebarii de a carei raspuns iti este agatata VIATA.
Ori Dumnezeu a sadit in tine aceste nevoi si numai (prin) El le poate implini iar constiinta cu tot universul ei abstract e instrumentul prin care te gaseste Fericirea, ori dorinta ta de a iubi, de sens si siguranta, morala ta si sentimentul ca ceva, altceva, undeva, exista, sunt minciuni si erori ale naturii si tot ce faci constient se subordoneaza ghenei de gunoi numita "subconstient", unde colcaie instinctele tale "naturale", animate de tot soiu' de amintiri reprimate.

"Orice lucru El il face frumos la vremea lui: a pus in inima lor chiar si gandul vesniciei, macar ca omul nu poate cuprinde, de la inceput pana la sfarsit, lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu" (Ecleziastul 3:11)

3 iulie 2007

Wittgenstein - din "Insemnari postume"


Zice-se, cel mai mare filozof al sec.XX. Cu o viata foarte ciudata si in multe aspecte de admirat. A trait intr-una dintre cele mai bogate familii din Austria. S-a gandit de cateva ori sa devina calugar. A facut scoala intr-o provincie din Linz unde era elev si Hitler. Dupa, studii la Cambridge cu B.Russel, cu care leaga o prietenie de durata. Scrie Tractatus logico-philosophicus , cu prefata de Russel.
A luptat in Primul razboi mondial si a fost luat prizonier de catre italieni. Inainte de experienta asta, fiu de milionar fiind, a dus un trai extravagant. De exemplu, cand a pierdut odata trenul din Manchester, a vrut sa inchirieze un tren doar ptr el. Era f scrupulos cu alegerea cravatelor. Asta inainte. Dupa, si-a dat averea fratilor care, zicea el, erau destul de bogati ca sa nu fie corupti de ce urmau sa primeasca. Nici cravate n-a mai purtat decat foarte rar.:-) Devine invatator la tara, in Austria. Locuieste in locuri simple. A dormit in uscatoria nefolosita a unui satean sau chiar in bucataria scolii. :-) Dupa cativa ani insa, face curte unui ordin monastic dar, la insistentele prietenilor , se intoarce in "lumea buna" de la Cambridge. Aici preda filozofie si asta il consuma enorm. Dupa cate o prelegere epuizanta, fugea la cinematograf sa vada un film, orice rula, doar ca sa mai uite de filozofie. Avea inclinatii homosexuale. Manca simplu, de obicei paine cu branza, nu se imbraca ca la Cambridge, in camera nu avea nici un fotoliu si peretii complet goi. A murit de cancer. Ultima sa propozitie: "spuneti-le ca am avut o viata minunata."
Din insemnarile lui Wittgenstein, multa mai accesibile si umane decat Tractatusu' ala imposibil:


"Religia este, ca sa spunem asa, adancul linistit al marii, care ramane linistit oricat de inalte ar fi valurile."

"Fie ca Dumnezeu sa dea filozofilor capacitatea de a vedea ceea ce sta in fata ochilor tuturor"

"Mi se pare ca o credinta religioasa nu poate fi decat ceva de felul unei angajari pasionate fata de un sistem de referinta. Asadar, desi este credinta, ea este de fapt un mod de a trai sau un mod de a judeca viata. Ea este o insusire pasionata a acestui mod de a vedea. Iar initierea intr-o credinta ar trebui prin urmare sa fie prezentarea, descrierea acestui sistem de referinta si, in acelasi timp, un fel de a vorbi constiintei. Iar acestea, amandoua, ar trebui sa-l faca pana la urma pe initiat, sa-si insuseasca de la sine, in mod pasionat, acel sistem de referinta. Ar fi ca si cum cineva m-ar lasa mai inainte sa vad, pe de o parte, starea mea deznadajduita, iar, pe de alta parte, mi-ar arata instrumentul salvarii, pana cand, din proprie initiativa, sau, in orice caz, nu condus de mana de catre instructor, m-as arunca la el si l-as apuca."

"Cand filozofezi, trebuie sa cobori in haos si sa te simti bine acolo."

"Credinta religioasa si supersitia sunt cu totul diferite. Una izvoraste din frica si este un soi de falsa stiinta. Cealalta este incredere."

"Ganditorul religios cinstit este aidoma dansatorului pe sarma. Pare ca el merge aproape numai pe aer. Locul pe care paseste este cel mai ingust din cele pe care ni le putem imagina. Si totusi se poate intr-adevar pasi pe el."

"Numai daca gandim mult mai nebuneste decat filozofii putem dezlega problemele lor."

"Coboara intotdeauna din inaltimile sterpe ale intelepciunii in vaile inverzite ale prostiei." :-D

"Ambitia este moartea gandirii."

"Chiar daca s-a raspuns la toate intrebarile stiintifice posibile, noi simtim ca problemele noastre de viata inca n-au fost deloc atinse."

"Salutul pe care ar trebui sa si-l adreseze unii altora filozofii ar fi: "Nu te grabi!"

"Daca crestinismul reprezinta adevarul, atunci orice filozofie despre el este falsa."

"Dumnezeu imi poate spune: "Te judec dupa ceea ce spui. Te-ai cutremurat de dezgust de propriile tale actiuni cand le-ai vazut la altul."

"Un nou cuvant este o samanta aruncata in solul discutiei."

"Ce sentiment am fi avut oare daca nu am fi auzit de Hristos? Am fi avut oare sentimentul intunericului si al parasirii? Oare nu-l avem doar in masura in care nu-l are un copil cand stie ca cineva e cu el in camera?"

"Ceea ce nu poate fi spus (ceea ce imi pare misterios si nu sunt in stare sa exprim) ofera poate fundalul ce confera inteles acelor lucruri pe care le pot exprima."

"Sa nu te joci cu ceea ce este adanc in altul."

"Vechiul Testament vazut drept corp fara cap. Noul testament: capul; Epistolele apostolilor, coroana de pe cap. Daca ma gandesc la Biblia iudeilor, la Vechiul Testament singur, as dori sa spun ca acestui corp ii lipseste capul. Acestei probleme ii lipseste dezlegarea. Acestor sperante, implinirea. Dar eu imi imaginez in mod necesar un cap cu coroana."

"Revolutionar va fi acela care se poate revolutiona pe sine."

"Intregul glob pamantesc nu se poate afla intr-o mizeria mai mare ca un singur suflet.
Credinta crestina - asa cred eu - este refugiul in aceasta suprema mizerie. Cui ii este dat, in aceasta mizerie, sa-si deschida inima, in loc de a si-o inchide, acela primeste mijlcul izbavirii in inima sa.
Cine isi deschide astfel inima catre Dumnezeu, intr-o marturisire plina de cainta, o deschide si pentru ceilalti. Facand acest lucru isi pierde o data cu aceasta demnitatea de om eminent si ajunge prin urmare ca un copil. Adica fara pozitie, demnitate si distanta fata de ceilalti. A te deschide in fata celorlalti este posibil numai printr-un fel aparte de iubire. O iubire care parca recunoaste ca noi toti suntem copii rai [.....]
Nu poate exista mizerie mai mare decat aceea traita de un singur om. caci atunci cand un om se simte pierdut, aceasta este mizeria cea mai mare."