.......

Daca am fi doar niste animale superioare, daca existenta noastra e pura intamplare, si am avea ca singure scopuri (impuse de cine?) pe pamant conservarea vietii prezente si perpetuarea speciei umane..... atunci dezvoltarea in exces a ratiunii si aparitia constiintei sunt cele mai grave erori genetice. Sa-ncerc sa ma explic.
In trecut, in urma ta, miliarde de ani fara sens. In prezent, o necurmata lupta de a scapa de trecut si de a-ti asigura viitorul. Sau, daca viitorul nu-ti surade si prezentul e palid, incerci sa traiesti in prezent secvente din trecut pentru a ignora viitorul. Viitorul. In vremurile ce vor veni.... ce altceva te poate astepta, intr-o lume a-teista, decat neantul? "Viitorul e perfect necunoscut, asa incat necunoscutul dispune de un mare viitor." spune T.Baconsky.
Si totusi putem sti ceva absolut sigur despre viitor. Moartea. Moartea e destinul tau, indiferent cat de confortabil ti-e locul din care citesti aceste randuri. Pentru unii, viata e doar o boala cu transmitere sexuala, dar uita asta cand fac sex si nu dau viata, iar cand viata se stinge...te-ai vindecat de boala. Te-ai evaporat!
Ai sentimente pe care nu le-a mai trait nimeni, esti unic. Muzica pe care-o asculti si care se combina unic cu emotiile tale; cartile pe care le devorezi; momentele petrecute cu persoana iubita....prietenii... tot ce te face sa fii ceea ce esti ... totul este anulat de moarte? Violurile lui Terente, crimele lui Hitler si ororile de la Pitesti vor deveni una cu ce a trait Maica Tereza, cu actele de iubire pura ale atator oameni, adica NIMIC? Se vor nivela toate sub tavalugul entropiei?
Ce am scris mai sus sunt idei recurente la mine, stiu (obsesive?). Revin la ideea cu constiinta ca eroare genetica. De cand cu constiinta asta, ne-am pricopsit cu o groaza de lucruri nemainatalnite in Univers inainte de noi. De exemplu, cu un limbaj complex si, odata cu el, de multe cuvinte abstracte si idei ciudate. Am inventat termeni precum "bine" si "rau", dupa care ne-am facut coduri morale. Au venit iubirea si ura, apoi personalizarea lor in Dumnezeu si Diavol (cu Raiul si Iadul de rigoare), prietenia si dusmania, fericirea si tristetea si atatea altele. Cum bine stim ca Natura nu gandeste si deci nu planifica, pare-se ca a fost surprinsa de dezvoltarea in exces a ratiunii: daca pana la homo-sapiens oferea un corespondent real pentru nazuintele genetice inscrise in animal, acuma de unde sa procure ea "fericire", "Dumnezeu" si "vesnicie" cand totu-i materie?
Cred ca exista: 1. materia inerta, fara constienta de sine; 2. Materia ce s-a tras singura de par si a devenit vie (ca altfel nu ma pot exprima in termeni materialisti) dar cu o constienta primara - lumea animala; si 3. Oamenii, singurii care sunt constienti de faptul ca sunt constienti, au o constienta secundara. (Geisler)
Daca am aparut din mocirla galactica si suntem produsul ultim al evolutiei vietii, Natura draga, trebuie sa te anunt cu tristete ca ai esuat in ceea ce de fapt nu ti-ai propus. Pentru ca, ce valoarea de supravietuire are faptul ca am devenit constienti de noi insine si de ale noastre instincte? Inteleg daca ni se perfectionau ochii, urechile sau orice-altceva, dar cand mintea a ajuns sa isi dea seama ca evolueaza, cand o rotita din motorul naturii s-a desprins cumva de sistem si isi da seama ca se poate opune "destinului"..... cred ca Natura a esuat. Ce folos sa ai constiinta, sa inventezi cuvinte precum "Iubire", "implinire" si altele cand de fapt gandurile astea-s erori genetice, tu omule erai programat sa fii multumit daca ai ce manca, bea si daca perpetuai specia. Am ajuns la momentul in care, absurd, omul nereligios crede despre el ca este in acelasi timp parte a unui sistem fara scop ultim si totusi cineva din afara care poate sa-l priceapa (Lewis). Oamenii care sunt sanatosi, au ce manca, bea, au unde sa doarma si mai fac si sex...... asta e definitia reusitei in termeni evolutionisti. Ai vazut vreun animal satul sa aiba ganduri de sinucidere? Dar vreun mascul care, cu femela langa el, sa cada in depresie? Habar n-am daca reusesc sa ma fac inteles... Daca am fi DOAR atat cat spune biologia/chimia/fizica......de ce sa te sinucizi, mai ales daca nevoile bilogice iti sunt satisfacute?
Citesc despre sinucideri. Motive: dor de mama, de tata, de copii. Ura fata de parinti, de viata, de sine, de lume. Despartirea de iubit(a). O nota mica la scoala. Depresie cronica. Aproape toate izvorate din lipsa de implinire sufleteasca si constientizare prin ceea ce numim aiurea "constiinta". Dar stai, ca noi cica n-avem suflet....... si atunci.... cum sa nu fie varful de lance al ratiunii, constiinta, o eroare genetica? Cum ar putea omul sa-si practice nebunia fara ea? Ce animal ar inventa arme de distrugere in masa cand etologii ne arata ca bietele vietati isi potolesc instinctele violente cand li se acorda un spatiu modest de locuit?(Lorenz)
Nu-mi spune ca nu-ti pasa de raspuns pentru ca atunci nu-ti pasa de tot ce consideri mai de pret in tine. "Nu stiu" e bun de dat pe bancile liceului, nu in fata intrebarii de a carei raspuns iti este agatata VIATA.
Ori Dumnezeu a sadit in tine aceste nevoi si numai (prin) El le poate implini iar constiinta cu tot universul ei abstract e instrumentul prin care te gaseste Fericirea, ori dorinta ta de a iubi, de sens si siguranta, morala ta si sentimentul ca ceva, altceva, undeva, exista, sunt minciuni si erori ale naturii si tot ce faci constient se subordoneaza ghenei de gunoi numita "subconstient", unde colcaie instinctele tale "naturale", animate de tot soiu' de amintiri reprimate.

"Orice lucru El il face frumos la vremea lui: a pus in inima lor chiar si gandul vesniciei, macar ca omul nu poate cuprinde, de la inceput pana la sfarsit, lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu" (Ecleziastul 3:11)