1

Problema e ca......
nu exista decat doua optiuni: ori viata are un sens care nu poate fi confiscat de moarte, ori totul se opreste acolo, la 2 metri sub pamant. Ori este un film si noi avem de jucat cat mai bine rolul dat de Regizor, ori suntem actori intr-un teatru absurd. Ori viata e un joc natang in care fiecare isi inventeaza propriile reguli, joc in care noi oricum intram constienti ca vom pierde totul, ori e doar antrenament pentru alt Joc, pe alt Teren, si-atunci avem nevoie de Antrenor.

Pentru mine......
Maretia omului si decaderea lui sunt atat de vizibile incat e necesar ca adevarata religie sa ne invete ca exista in om atat un principiu al maretiei cat si unul al decaderii (zicea Pascal) si, dincolo de ele, o solutie care nu ne apartine, dar e a tuturor: Isus Hristos. Ce ne poate salva de noi insine? In nici un caz ideea ca noi suntem fauritorii destinului si legiuitori. Asta nu face decat sa ne sporeasca trufia si frustrarea. Eventual sa ne paveze calea spre ospiciu.

Asta pentru ca eu......
CRED ca ceva atat de maret ca fiinta umana, o viata plina de frumos, dragoste si truda nu se poate reduce la un corp ce va putrezi. CEVA trebuie sa treaca DINCOLO de viermii pamantului.

Si mai cred ca......
ceva atat de josnic ca fiinta umana, o viata plina de mizerie, ura, lene si plictis nu se poate reduce la un corp alterabil. CEVA trebuie sa treaca DINCOLO de viermii pamantului.

Si oricum....
nu poti sa condamni sau sa premiezi cu adevarat o conserva, o balega sau un caine. Asa cum nu zici despre o casa in ruine ca e depravata. Pentru ca stii ca-i doar materie si n-are libertate sa fie altfel. Nu premiezi un urs panda cu Nobelul pentru Pace. Omul insa, merita premiat sau condamnat, el are o Libertate primita in dar......

De aia.....
zic ca ceea ce il face pe fiecare om sa fie om nu incape intre patru scanduri. Si de aia cred ca viata de aici e preludiul unei alte lumi, asa cum au fost cele 9 luni din burtica preludiul celei in care respiram azi......

Asadar, pentru mine......

viata-i e o poveste, asa ca am mare nevoie de Povestitor. In aceasta lume...:
- raul n-are fund dar nici binele n-are plafon
- oamenii simpli sunt complicati si oamenii complicati sunt tare simpli
- contrariul pacatului nu este virtutea, ci libertatea. Libertatea data de faptul ca (lupt sa) nu mai pacatuiesc.
- daca suferi doar propria-ti durere risti sa cazi in auto-cocolosire. Adevarata durerea e durerea celorlalti.
- cu cat Dumnezeu pare mai absent din ea, cu atat trebuie El sa fie mai prezent in launtrul meu.
- minunea cea mai mare nu e invierea unui mort (ce-i este mai greu lui Dumnezeu, sa readuca la viata ce a avut viata candva, sau sa creeze viata din materie inerta?) - minunea cea mai mare e transformarea fapturii. Talharul cel (deveenit) bun de pe crucea de langa Isus e-o minune mai mare decat Lazar inviatul.
- orice poate fi semn. Deci semnificatie. Cu atat mai mult moartea. Iar sa treci de la semn la realitatea semnificata inseamna sa adancesti lumea, sa mergi catre Dumnezeu. (Steinhardt&Chesterton)

Venim pe rand si plecam pe sarite. Prea pe sarite. Acum 12-13 ani, noi patru pariam pe "cine o sa ramana ultimul neinsurat". Eu am bifat ultimul aceasta realizare si-am castigat prinsoarea. Acum, prinvind poza asta, nu ma gandesc decat la "cine o sa ramana ultimul in viata"..........

Mintea mi se prabuseste. Am o paralizanta sarcina zilele astea, strang bani pentru inmormantarea prietenului meu cel mai bun. Va fi repatriat din Belgia. Si pentru familia lui: doi copilasi, Iulian si Sarah (in poza), si o sotie pentru care nu exista cuvinte de consolare, in oricate DEX-uri ai cauta.

De la 1 leu in sus, cred ca orice donatie e binevenita. Detalii in privat, pe mail: bamarius@gmail.com

cea mai geroasa zi din ultimii 30 de ani.

Este (A fost) 24 ianuarie 2011. Inima mi-a inghetat astazi si habar n-am cand o sa vina dezghetul. E ziua in care cel mai bun prieten al meu, Cata, a clipit pentru ultima data.

leru-i ler

Am fost pe la Maical. M-a intampinat cu un zambet imposibil de clasificat. O cafa? Normal, beau o cafa, ca sa prinda aroma vorbele dintre noi. Ne amintim de trecut, luam colegii la rand si zicem fiecare ce stim de ei. Discutie presarata cu banalitati dulci de-ti dadeau lacrimile. Discutam de cel care era tocilarul clasei si ajungem la concluzia ca "ce sa faci, daca nu ne-o placut cartea...". Acuma 17 ani, diferentele de "ramura" sociala dintre noi erau insesizabile, observam doar, de exemplu, ca maical nu prea avea adidasi de fotbal, juca "ca cizma" uneori, si la el expresia nu era figurativa. Intre 13 si 30 de ani insa, s-a cascat intre noi ditamai prapastia sociala. Eu sunt timisoarean cu masina si apartament, casatorit si "pocait", cu job si neste pretentii occidentale roind in teasta iar el, un anineant fara masina si cu o casuta, parasit de sotie si pe nicaieri, somer si cu pretentii/asteptari minime de la viata.

Plus un copil. Un mielusel de 4 ani care nu prea stie sa se bucure. N-a exersat asta ca n-a avut sala de antrenament. In jurul Craciunului, a plans cateva zile la rand, pentru ca maica-sa l-a sunat din Italia si i-a zis ca-i trimite cadou...... si cadoul..... n-a mai venit. Poate oare explica cineva ce se petrece in sufletul unui copilas cand mama ce l-a parasit il minte ca vine cadou de la Mosu' si Mosu' nu mai apare?