Giovani Papini (Florenta 1881-1956) e unul dintre scriitori care m-au ajutat mult si merita cateva randuri pe un blog.
Literat si filosof de marca al Italiei secolului XX, unul din liderii al pragmatismului italian influentat puternic de teme irationaliste, contribuind la raspandirea in Italia a gandirii lui Wiliam James si John Dewey. Polemizeaza violent contra filozofiei academice, formandu-si un gen de critica nemiloasa, "la stroncatura" (retezarea). Spirit enciclopedist, fondeaza reviste (Leonardo, L'anima, Lacerba, Le Vraie Italie, L'ultima), publica in numeroase alte reviste ale vremii (The modernist - Chicago, Revue scientifique - Paris, la Voce ), scrie carti si eseuri filosofice, traduce (Berkeley, Schopenhauer).
La 37 de ani, traverseaza o puternica criza interioara, culmind cu convertirea sa la crestinism, in cadrul confesiunii catolice. Continua sa scrie abundent, insa cu un ton polemic atenuat, afirmand valorizarea estetico-religioasa a lumii, in carti precum "Viata lui Isus", "Matorii patimilor" sau romanul sau final – “Judecata de apoi".
A fost idolul adolescentei si tineretii lui Mircea Eliade. Acesta ii dedica mai multe articole elogiatoare , si nu ezita sa se numeasca pe sine, in corespondenta purtata cu Papini, drept :"salbaticul Dumneavoastra admirator", "tanarul papinian" sau "foarte sincerul si totalul Dumneavostra admirator" . Romanul autobiografic "Un om sfarsit" devine cartea de capatai a lui Eliade, care, regasindu-se pana la indentificare cu caracteristicile spirituale papiniene, scrie si el "un om sfarsit" al lui, si anume "Romanul adolescentului miop".
Gog, personajul central al cartii cu acelasi nume, este un "locatar" al unei case de nebuni. Fara sa-si fi cunoscut vreodata tatal, cu o mama saraca, ajunge "boy" de bucatarie pe un vas ce duce spre America. In cativa ani devine unul dintre cei mai bogati oameni ai Americii. In 1920, se retrage din "business" si-si depune banii in diverse banci. Vrea sa devina, din sclavul banului, cel care se serveste de bani, si pleaca intr-o calatorie de-a lungul continentelor, spre "o viata noua": "Un semisalbatic plin de nelinisti, care avea la dispozitia sa bogatiile unui imparat" .
Gog e, mai mult sau mai putin, fiecare din noi. E cel care-si cauta semnificatie reala in tot ce pare a oferi asa ceva pe pamant. Imi pare o repovestire moderna a experientei Ecleziastului, una dintre cele mai lucide descrieri ale lipsei metanaratiunii din lume si a absentei oricaror repere tari in (post) modernism.
Gog vrea sa intre in lumea adevarata a minciunilor literare, plateste un bibliotecar laureat sa-i pregateasca o lista cu capodoperele litearaturii si se apuca de citit. Ramane insa dezamagit: ceea ce nu intelegea, i se parea inutil, ceea ce intelegea, il plictisea sau il ofensa. Resemnat, trage concluzia ca "literatura e incapabila sa ajunga la perfectionare decisiva".
Se intalneste cu liderul asociatiei "Friends of mankind", ce avea ca scop "total dezinteresat", sa ajute la disparitia celor mai putin demni de a trai, printr-o "eutanasiere nebanuita". Lucrul absolut normal, spune acesta, caci "daca nu exista decat viata prezenta si daca viata inseamna a avea o portie buna la banchetul universal, atunci programul "Prietenii omenirii" e logic si stiintific.
Cunoaste un "canibal pocait", unul din veteranii antropofagiei. Pentru Gog, care detesta in general oamenii, aspectul unui canibal devine reconfortant. Din pacate, canibalul a devenit vegetarian, pentru ca "carnea omeneasca e cea mai gustoasa din mancaruri, dar tocmai pentru aceasta ai mai mult merit cand te lipsesti de ea".
I se prezinta, de catre un "licentiat in Religionsgeschichte", unica religie universala, care va putea fi acceptata de toti:
Egolatria. Fiecare e, pentru sine insusi, Dumnezeu. Rezultat al idealismului german combinat cu civilizatie moderna, aceasta religie are deja adepti care i se inchina in mod inconstient, caci: "civilizatia moderna, care a distrus putin cate putin resturile fantasmagoriei transcenentale, a inceput sa practice, fara sa-si dea seama, Egolatria, sportul este o adorare a corpului; cultul stiintei, un fel de a ne substitui intelepciunii atribuite lui Dumnezeu; cultul masinii, un surogat al atotputerniciei lui Dumnezeu. Ceea ce parea rezervat Fiintei perfecte, devine putin cate putin prerogativa comuna a omului". - o religie comoda si nu prea complicata.
Il viziteaza pe Freud, care, ii dezvaluie secretul succesului sau: "cartile mele, de fapt, semana mai mult cu operele de imaginatie decat cu tratatele de patologie. Studiile mele asupra vietii zilnice si asupra cuvintelor de spirit sunt pur si simplu literatura si in Totem si tabu am incercat si romanul istoric. Cea mai veche si mai tenace dorinta a mea ar fi sa scriu pur si simplu romane si sa posed un tezaur de material de prima calitate, care ar face fericiti pe o suta de romancieri.... In orice caz, am reusit sa inving, pe o cale inversata, destinul meu si mi-am atins visul: sa raman un om de litere, facand in aparenta pe medicul."
Obosit de atata efort intelectual, se arunca in bratele distractiei de tot felul. In zadar insa: "Am incercat opiul: ma face idiot. Toate alcoolurile ma transforma intr-un nebun respingator. Hasisul si eterul sunt bune pentru micii decadenti intarziati. Dansul e o dobitocie, care te face sa transpiri.]..[Viteza - cu automobilul sau in aeroplan - la inceput distreaza, dar pe urma mi se pare ridicola: nu vezi nimic si ajungi abrutizat intr-un loc pe care arzi de nerabdare sa-l parasesti. Teatrul e o distractie pentru cei vechi sau snobi putreziti de estetica.] ... [
As vrea un alt vin, un teatru miraculos, un sport mai tragic, un opium care sa schimbe pentru totdeauna fiinta mea. Oamenii acestia se multumesc cu asa putin! Putina carne zugravita, putina frenezie artificiala, cateva imagini invechite, cateva sunete auzite de mii de ori, un facsimil de emotie, o inconstienta animalica... "
Si vrea sa-si gaseasca o religie. Crestinismul, desi i se pare cea mai perfecta si sublima dintre religii, e de neacceptat pentru ca ii contrazice si condamna cele mai inradacinate instincte. El uraste oamenii, e unul dintre cei mai bogati oamenii si ar trebui sa dispretuiasca asta... s.a.m.d. Dar, ca sa-si amageasca constiinta, scormoneste, intr-un spirit perfect postmodernist, in ghiveciul pluralismului si gaseste solutia: creaza o alee a zeilor, cu temple ale celor mai importante religii, si-si angajeaza "preoti autentici". Nu resuseste sa gaseasca o divinitate pe placu-i.
La Paris, intalneste un oarecare domn venit sa porneasca o revolutie antifilozofica, pentru ca , spunea el : "intrebuintarea incapatanata si sterila a ratiunii a dus la scepticism, la nihilism, la saturatie, la disperare... In epoca moderna, filozofii cei mai lucizi s-au refugiat, in ultima instanta, in nebunie: Rousseau, Comte, Nietzche.... Daca excesul de ratiune duce la nebunie, in loc sa duca la cucerirea adevarului, atunci e clar ca trebuie sa pornim de la nebunie." Strange fonduri pentru primul "institut de dementa voluntara", unde sa se nasca primii pioneri ce vor sa se ridice la "ciclul superior al revelatiei interioare si universale".
Ma opresc aici, desi jurnalul lui Gog e plin de idei “inovatoare” - primul metasof (cel care a depasit toate filosofiile);Ftiriologia - o noua materie ce se ocupa cu studiul influentei paduchilor in arta, religie ,politica; Pedocratia - propune hegemonia nevarstnicilor; chirurgia morala - amputeaza partile infectate din suflet, etc.....
Dupa un periplu dezamagitor, acest Don Quijote schilod, cu ambitii dar fara idealuri, isi da seama ca singurul lucru ce l-ar multumi, ar fi sa dea curs ispitei luciferice de a deveni Cosmocrator suprem, lucru imposibil insa… iar cand nu poti deveni Demiurg – conchide Gog – cariera de Demon e singura care nu dezonoreaza. Dorinta lui Papini a fost sa serveasca raul lui Gog spre binele tuturor...parerea mea. :-)
