concediu

2 saptamani lipsa. Ma asteapta ALTCEVA.

PAX

Sa recunosti ca ai gresit si sa-ti ceri scuze. ……


Hitler, chiar si in buncar, dadea vina pe popor pentru infrangerea suferita.

Radovan a trimis la Alah cateva mii de musulmani si si-a schimbat identitatea. De ce sa spuna “imi pare rau” si sa-si mantuiasca sufletul cand poate sa se schimbe la mutra? S-a identificat asa de tare cu “noul” Radovan ca nu mai stia nici el bine cine a fost…..


In timpul procesului de la Nurnberg au fost acuzati 24 de criminali de razboi. Unul condamnat in absenta a fost gasit mort. Trei si-au cerut iertare si trei s-au sinucis. Restul de 17, condamnati au ba, au ramas in viata fara sa ofere un “imi pare rau” zecilor de milioane de suferinzi de pe urma razboiului. De fapt, sunt si ei morti, caci sinucidere morala e sa continui in greseala.
Gorig s-a sinucis inaintea executiei. Rudolf Hess s-a sinucis in inchisoare, dupa 42 de ani de detentie; avea timp berechet in perioada asta sa se elibereze, daca se apropia de Adevar…. Si Robert Ley, seful Frontului German al Muncii, s-a sinucis inainte de proces……


Cat de des spun oamenii “am gresit”, cu scuzele de rigoare daca a fost cineva afectat de asta? Cu cat crezi ca esti mai bun, cu atat devii mai rau. Vreo urma de remuscare pe chipul sotilor Ceausescu? Ei chiar credeau ca “marea adunare nationala” ii va salva. Becali, Basescu, Vadim, Prigoana, eu, tu, Boc, Bush, etc etc….cat de des? Unde este loc intr-un discurs public pentru capitolul “imi pare rau”? Bush a fost intrebat anul trecut daca poate sa spuna trei greseli din timpul vietii lui ca om politic. S-a blocat.


Daca oamenii ar fi sinceri cu adevarat, n-ar mai exista decat 2-3 prietenii adevarate, spunea parca Pascal. Cred ca 5 minute de sinceritate totala a celor din jur fata de noi ne-ar ruina. Probabil ne-am da seama ca pe boxa acuzatilor din mintea noastra scrie doar numele propriu…… Adio capra vecinului. Ani de zile de sudoare sacrificati pentru sculptarea propriei statui…… goana dupa vant.


Adevaru-i ca “iti ceri iertare sau mori”, chiar daca traiesti. Si invers, moare un pic din Eul nostru cand ne smerim dar prindem viata…..

Drumul ce mai rapid intre doua puncte este intotdeauna cel mai lung. Asta cel putin in Timisoara. Daca o iei pe varianta scurta, castigi in distanta si pierzi in viteza, pentru ca majoritatea circula pe drumul ala. Distanta scurta, timp lung. S-o iei pe ocolite e cea mai buna scurtatura, asa cum e bine sa te grabesti incet si sa spui mult in putin.



Lumea lui Dumnezeu e ca un oras. Exista o cale scurta de a ajunge aproape de el (C.S.Lewis) Ea te poate duce pe un deal din care, intr-adevar, ai privire de ansamblu asupra metropolei. Poate ajunge acolo orice drumet, fie el filosof, teolog sau pur si simplu vreun ambitios ce vrea sa dovedeasca cuiva, ceva. Dar varful dealului este capat de drum pentru explorator. Intre el si lumea din fata lui se casca un hau de netrecut. De acolo nu ai cum sa ajungi IN oras, te poti doar lauda si eventual scrie o carte in care sa-l descrii. Si nu, nu te prea poate acuza nimeni de impartialitate.....

Exista si Calea ce lunga, care te duce direct in oras. E anevoiosa. Cobori de pe deal pe poteci inguste, prin ciulini si locuri prapastioase, dar ajungi in oras. Poti pierde chiar orasul din priviri si sa ai senzatia ca te-ai ratacit. Ajuns totusi la destinatie, realizezi ca nici macar nu-ti mai trebuie “the big picture” si poate, daca te intreaba vreun destept cum arata, tu nu-l mai poti descrie decat raportat la locul unde te afli. Devii cat se poate de subiectiv si reductionist si-ti pierzi credibilitatea in fata cercetatorilor de pe deal. Admiratorul sau criticul de la distanta nu aude claxoane, voci stridente sau copii chicotind, nu simte mirosul de mancare ce vine din restaurantul pe langa care tocmai treci. Nu inhaleaza smog si stie multe dar cam nimic din ce inseamna sa traiesti efectiv acolo.



Scepticul, superior (ca doar e pe deal), pus pe fapte mari, mai ia cate un bucatar la intrebari despre mecanica, costata ca-i paralel si trage concluzia: in acest oras oamenii sunt ignoranti, deci foarte posibil ca el sa nu fie deloc asa cum zic ei, simpli locuitori. Mai ia o asistenta medicala si-o roaga politicos (cum numai un intelectual stie) sa-I prezinte statutul juridic al orasului. Ea da din umeri, nimic logic de zis.. Si scepticul meu pleaca bucuros, dovedindu-si siesi ca n-are rost sa traiasca intr-un loc plin de ingrati, in care nimeni nu-I poate da o informatie limpede despre ceva. Ramane un turist. Nici macar atat, caci un turist are un “acasa”. Nu-I intelege nici pe calatorii ce se ranesc pe potecilor inguste, nici pe localnicii dezinteresati de teoretizarea banalului cotidian. Eu il felicit. E sceptic. Impartial. A luat-o pe drumul cel mai scurt spre orice si a ramas blocat in intersectie.



P.S. Daca nu are ghinionul sa scrie carti, el poate avea blog, ala fiind locul unde-si revarsa opiniile savante despre orice nu a trait. E un critic de arta ce nu stie sa tina o pensula in mana. Scrie recenzii culinare despre mancaruri niciodata gustate si fara sa fi transpirat vreodata intr-o bucatarie. E un las ce nu-si suporta mizeria si si-o scuza accentuand-o pe a altora. Un arhitect paranoic cu fundatia pe neant ofensat ca altii pretind ca si-au cladit casele pe Stanca.

oameni importanti

Cand eram mic mic, credeam ca taica-miu e cel mai tare la bataie. Asta pana au aparut aparatele video si casetele cu "cichi cian".
In scoala generala, era foarte importanta o colega a carui tata lucra la ACL, depozitul unde veneau cam de doua ori/an banane. Ii numaram pe degetele unei maini pe cei care aveau acces la banane si portocale in vremea aia. Intr-o zi, ochind jumatate de banana avuta la pachet, cativa lupi infometati i-am furat-o si, intr-o pauza am fugit repede la WC - loc unde, in ciuda factorilor perturbatori - am savurat-o. Imaginati-va: 5 baieti intr-o buda infecta bucurandu-se de juma' de banana.

Dupa clasa a 5-a, cei mai tari din clasa erau batausii. Era bine sa te ai cu ei, indiferent care le erau gradul de inteligenta. Mai tarziu, luati pe nepregatite de zeul cu efect de buldozer numit MTV, cei care reuseau sa-i xeroxeze cel mai fidel pe cei din clupuri erau invidiati. Cine avea ultima caseta cu trupa X sau blugi de-nu-stiu-care, sapca cu NY.....
In perioada adolescentei mai erau VIP si altii: cel cu permis auto si masina, ala care avea multe gagici, cel care ducea cel mai mult la bautura, etc. Toate modelele astea s-au dizolvat si ma apuca rasul cand amintesc de ele.
Spre finalul pubertatii, am dat de internet si Mirc. Cei care aveau acces pe un anumit canal, administratorii de canale: zeitati cu chip de om. Cel mai fain lucru mi se parea sa fii administrator pe Mirc. Cel mai stupid lucru mi se pare acum.
La faculta, era un tip tot timpul bine imbracat care aranja examene. Te putea rezolva pe marci germane la orice materie.:-) Dadea impresia de siguranta absoluta si credeam despre el ca-l poate mitui si pe Dumnezeu. Era cel mai invidiat&detestat om din an. La sfarsitul anului 2, Dumnezeu m-a gasit, a platit datoria si m-a scos din faliment, iar colegul meu mi s-a parut dintr-o data demn de mila. In anul 3, acest coleg a fost si el pescuit de marele Pescar din apa ce putea a canal in care inota si, Dumnezeu, in ironia lui, ne-a pus colegi de apartament ptr un an intreg. Acum, el e pastor si a redevenit om important ptr mine. :-)

Sunt multe exemple in viata noastra. Seful de ieri e omul banal de azi. Profii atotputernici devin oameni simpli imediat dupa graduare. Topul VIP se schimba mereu pe tot parcursul vietii si, uitandu-te in trecut, razi mereu de tine. Bine ar fi sa radem si de prezent, cand ne uitam la cei care "fac" viata noastra acum. Tot simple icoane ale trecutului vor deveni. E trista imaginea dar si incurajatoare. Un fior de placere ma cuprinde cand trec pe langa profa de chimie care ne-a schilodit in liceu si vad in ea un simplu om. Ca doar asta suntem toti, simpli oameni cu liste de VIP-uri si de pe listele de VIP-uri ale altora. Produsul iubirii, fricii sau urii noastre indreptate spre altii si a altora care noi.

(sursa imaginii: http://herlittlepaperdoll.tumblr.com/)

scopul NU scuza mijloacele

"Nu putem folosi raul ca metoda de implinire a binelui, pentru ca dintr-un imperativ al dialecticii spiritului intram in slujba lui. Raul nu se suporta ca simplu instrument; el isi are imparatia lui, pe care si-o vrea consolidata; raul folosit obliga. Proverbul "fa-te frate cu dracul pana treci puntea" aplicat vietii morale duce desigur in iad, nu in rai, cum spera oamenii necorecti, in genere. E mai prudent, deci, sa nu treci puntea, decat sa o treci intr-o astfel de tovarasie....

Orice scop superior nu poate fi atins decat pe calea impusa de el, adica o cale de aceeasi natura superioara. Daca nu se respecta aceasta cerinta a ordinii spirituale si morale, scopul este alterat de mijloace, de cale; mijloacele pe care noi le putem socoti trecatoare si neinsemnate devin un fel de cauze in care staruie insusi principiul scopului nostru.....

Scopul, valoare spirituala catre care aspiram, cere, deci, o cale din aceeasi ordine a lucrurilor; valoarea mijloc si valoarea scop trebuie sa fie acordate. [....] O cale exista prin scopul ei si un scop se implineste pe calea sa." - "Trilogie filosofica" - Ernest Bernea

dileme....

- cat de cretin trebuie sa fii sa dai 20 de milioane de dolari pe o poza cu gemenii nascuti de Angelina, cand stii ca poti hrani muuult timp alte cateva mii de gemeni care mor de foame? Cine e mai prost, cel ce vinde sau cel ce cumpara? Atat costa copilul lu' Angi? Asta imi aminteste de o intamplare a unui prieten care, din neatentie, a dat incet intr-un copilas cu bicicleta. Nu au fost rani fizice dar totusi, s-a gandit sa-i dea parintelui cativa banuti sa-i cumpere un cadou. Nu mai stiu exact cati, dar reactie tatalui a fost "ce, adica atat valoareaza copilul meu? nu ti-e rusine, 'domne?". Si atunci, ce sa vezi, i-a dat 100 Euro si acesta i-a primit. Eu i-as fi zis "sa inteleg ca asta e pretul copilului dumneavoastra!", sa-l vad ce moaca facea.


- cei bogati, zic saracii, nu stiu ce sa faca cu banii. Daca i-ar avea ei, sa vezi atunci intelepciune revarsandu-se in puhoaie, "top 50 oameni bogati" ar deveni "top 50 oameni bogati si umili".

- cum e sa iti faci garaj de 1.4 milioane de dolari pentru cele 46 de Porsche-uri detinute, cate are Seindelf, Jerry Seinfeld, si sa stai intr-o casa de vreo 40 milioane? Ce mecanisme mentale pune el in miscare atunci cand se uita la o stire despre saracia din Uganda, ca sa gaseasca scuzele necesare linistirii constiintei? Ce-l face pe el sa doarma linistit noaptea?

- cum ai putea sa lupti impotriva reclamelor fara sa iti faci reclama propriei campanii?

banalitati....

"Initial am fost vechili :Dumnezeu, potrivit Genezei, ne-a lasat lumea in grija. A Deo in curram spune Calvin in Institutio. NUmai ca nu am ramas vechili, ci am vrut sa ajungem stapani. Si am ajuns, numai ca, nota bene, pe o lume creata. Suntem stapani peste o lume pe care nu noi am facut-o, dar cu care, dupa ce ne-am ucis Tatal (Gott ist tot), am ramas in brate. Am ramas de capul nostru. Iar ratiunea noastra e cea care face legile. Suntem ca adolescentii care raman singuri in week-end si isi fac de cap. Traim fara Dumnezeu, singuri, de capul nostru.

Ramanand cu natura in brate, ne-am grabit, cu ajutorul tehnicii, s-o evacuam. De fapt, noi traim intr-un univers al tehnicii. Totul in jurul nostru e tehnica. Natura a fost relegata in tarcuri : parcuri, rezervatii, gradini parcelate la maginea oraselor etc. Natura nu ne mai e aproape, e in alta parte, trebuie sa ne ducem la ea. [....] IN sfarsit, fara Dumnezeu si fara natura fiind, suntem in plin social. In modernitare, traim in orase, iar orasele se fac prin “libera asociere”. Suntem societari, dar nu ca apropiati, ci ca contigui. Suntem pur si simplu unii langa altii, fara sa fim neaparat unii laolalta cu altii. Acesta este rezultatul lumii moderne in care traim. El este rezultatul progresului, adica al inaintarii care isi are intotdeauna pretul intr-o pierdere. Dar noi nu mai avem ochi pentru ceea ce se pierde. [....] Dar pana unde se poate progresa ? Pana la capat ? Dar care capat ? Si la ce bun ? Bunul omului ? Dar care om ? Aceste brute care ne inconjoara ? De ce, in fond, vrem sa progresam ? Sa luam de pilda un televizor : el este o realizare colosala a intelectului, dar totul se relativizeaza cand incepi sa te uiti la el. Pentru a ne uita la Rai Uno i-au trebuit stiintei si tehnicii atatea milenii ? Fiecare va avea insa un raspuns : medicul iti va spune ca progresam pentru a ne trata din ce in ce mai bine, omul politic iti va invoca, dupa caz, tot felul de alte lucruri. Noi toti traim in paradigma stiintei moderne. Toti oamenii, indiferent ce fac, concep lumea potrivit stiintei moderne. Dar putem crede in stiinta fara a sti unde ne va duce ?

Constituita intr-o lume care ne cuprinde pe toti, tehnica a ajuns sa reprezinte....o deviere generala a umanitatii de la instinctele ei fundamentale – de la instinctul de conservare cel putin, de vreme ce tehnica a ajuns in punctul in care se poate intoarce impotriva noastra. Am inceput deja sa pierdem, in chip iremediabil, specii de animale si plante. Am inceput sa pierdem si stranietate celuilalt in marile aglomerari urbane. Ceea ce noi pierdem acum, pe acest pamant, nu este un pret prea mare ? Aici am vrut sa ajungem, aici ne-a adus dorinta pustiitoare de adevar ? Aici duce drumul inceput in gandirea filozofilor greci ? Toate aceste intrebari nu sunt intrebarile omului de stiinta. Si nu par a fi nici a nostre. Stiinta moderna este metafizica acestor vremuri. Si ea este, asemeni oricarei metafizici, intoleranta si suspicioasa.

Cat de mare e pericolul autodistrugerii ? Nu stim. Ce putem face pentru a preintampina o catastrofa ? Partide ecologice ? Tratate de dezarmare nucleara ? Sau trebuie pur si simplu sa recunoastem ca nu stim care e telul progresului nostru stiintific si tehnic ? ........

Cine dintre generalii romani ar fi crezut ca va veni un ovrei sarac, baiat de tamplar, care va schimba totul ? Cine din mai marii afaceristi de la inceputul secolului XIX ar fi crezut ca un om lipsit de averi, care scria de zor la o masa din British Musem, pe nume Karl Marx, va schimba lumea prin gandirea sa ? Cineva, cred din adanc, va veni intr-o zi si va regandi integrarea omului in lume. Si gandirea lui va fi sansa noastra."

( Alexandru Dragomir - Crase banalitati metafizice)

A fost crescut intr-o familie buna, a primit educatie aleasa si n-a dus lipsa de nimic. Elev eminent si apoi student asemenea. Nu oriunde, la Sorbona. Pasionat de literatura de avangarda, ce mai! Citea poezie, adora muzica clasica si avea un al saselea simt bine dezvoltat: simtul culinar. Era doar un baiat retras si politicos.

Dupa un eveniment anume petrecut la Paris, s-a intors in Japonia unde a devenit celebru. Acum, scrie carti ce se vand mai bine ca painea. Picteaza, nuduri si altele. Si cartile despre el au cautare. E invitat la talk-show-uri si isi da cu parerea despre orice. Scrie "restaurant reviews" (logic, dupa ce-o sa povestesc cele intamplate in studentie), scenarii de film si a facut o lecuta pe actorul. Rolling Stones au fost inspirati de "patania" sa.

Ce credeti ca a facut acest tanar? Nu, nu a salvat eroic vreo viata, nici nu a fondat vreun orfelinat.... si e normal, ce sa faca un individ care se ocupa de orfani la tv? Sa scada audienta? Studentul nostru, un ghemotoc plin de complexe de inferioritate a...... mancat timp de doua zile din colega sa de facultate. Un intelectual canibal. O idolatriza de ceva vreme. "Soarta" a facut ca ea sa ramana singura la el in apartament. In prima zi, luat pe nepregatite, n-a apucat sa-si vada fanteziile implinite. A doua oara, l-a vizitat ca sa-i dea ore de germana. Fata citea poezie cu spatele la el cand acesta a luat pistolul si a apasat pe tragaci. "Clic" si nimic, arma se blocase si ea nici macar nu auzise. Asta a fost probabil sansa lui de la Dumnezeu ca sa se opreasca. A ratat-o, caci la a treia intalnire... a "reusit". Il cheama Issei Sagawa si se gasesc destule pe net despre el.

Asta se intampla prin 1980. Acum e liber, si cugetator pe deasupra. Am vazut un interviu cu el, tipu' nu-i deloc nebun si trebuie ca e in relatii foarte bune cu cel Rau de e asa relaxat. El sa zicem ca a avut probleme nu-stiu-de-care, dar milioanele de oameni care i-au citit cartile ce au in cap? Dar cei care ii citesc recenziile culinare? Nu sunt ei niste mici "Sagawa" un pic mai fricosi? Unde pot fi incadrati moderatorii de talk-show-uri care-l invita la tv? Dar cei de la revista Paris Match care au publicat poze de la locul gasirii cadavrului la un tiraj de 250.000 de exemplare?

Un vierme are 19.000 de gene si o planta, "mustarf weed" 25.000. Genomul orezului are 55.000 de gene. Cel uman numai 30.000. Niste extraterestrii, daca ne-ar studia, ar putea spune pe buna dreptare ca, dintr-un (serios) punct de vedere, suntem inferiori orezului (fapt imbucurator ptr chinezi care banuiau ei ceva). Noroc ca numarul de gene nu spune totul despre un organism. Genele noastre sunt totusi mai inteligente ptr ca produc mai multe proteine decat cele animale sau vegetale.

La barbat, mutatiile genetice sunt de doua ori mai frecvente decat la femei, ceea ce inseamna ca barbatii sunt responsabili de majoritatea bolilor din lume. Pe langa asta, si de majoritatea razboaielor, dictaturilor, crimelor, violurilor, tunurilor financiare, sinuciderilor, etc. Noroc ca nu poa' sa faca avort, ca si acolo ar fi fruntasi, la cata sensibilitate zace in launtrul fiintei lor.

Daca nu stii numarul de la Informatii, unde suni?

Sa dai vina pe Dumnezeu ca te-ai impiedicat si ti-ai spart nasu', sau ca ai avut accident cu masina, e ca si cum ai da vina pe RENEL ca te-ai curentat.

In acelasi sens, apa, de pilda, ii desfata pe inotatori si mentine viata dar si ineaca pe cei prea curajosi sau inunda case. Nu se poate una fara cealalta, in lumea fizica. Si tot aici, mi se pare stupid sa te bucuri de libertatea de a iubi sau detesta dar cand vezi manifestarea urii la altii sa afirmi ca Dumnezeu e nedrept. (am senzatia ca am mai zis asta..)

Genomul uman: 3 miliarde de perechi de litere in interiorul celulei.... un pic cam mult!

d'ale lui Ernest Bernea

".. dupa un moment de liniste a urmat intrebarea senina a copilului: de ce zboara pasarea? Alta data, prinvind argintul viu al unei ape ce curgea boltit peste pietrele rotunde ale vaii: de ce curge apa?
Ce minune sta in aceasta faptura mica? Cum de l-a chemat masura lui catre gandurile nelinistitoare?
.... omul in varsta pierde de cele mai multe ori simtul adancimilor; samburele dumnezeiesc moare in el.
Dimpotriva, copilul, fiinta noua si neprihanita, necumparata de ispitele aparentelor inselatoare, culege pretutindeni urmele minunilor..... De aceea Isus iubea atat de mult copiii, de aceea i-a aratat ca simbol al crestinismului, lum noua care punea pret pe nevinovatie si naivitate ingereasca, pe fragezime si sete de inteles......

Cand intrebarile bat la portile gandului tau impovarat si cer dezlegare, cand umbrele amintirilor alune pe peretii sufletului si cer o raza de soare, atunci stai de vorba cu copiii. Aplecat asupra adancurilor, umblii ca strabatut de fiorii unei zari virgine. Prietenii te cred nebun si lumea te arata cu degetul....
In ratacirea ta prin pajistile unei lumi de dumnezeiesc tumult, in setea ta de inteles si vraja. te intalnesti doar cu copiii. Cuvantul tau suna sec pentru cei varstnici, dar intoarce ca pe o frunza spre soare sufletele copiilor cu ochi de mirare.....