banalitati....

"Initial am fost vechili :Dumnezeu, potrivit Genezei, ne-a lasat lumea in grija. A Deo in curram spune Calvin in Institutio. NUmai ca nu am ramas vechili, ci am vrut sa ajungem stapani. Si am ajuns, numai ca, nota bene, pe o lume creata. Suntem stapani peste o lume pe care nu noi am facut-o, dar cu care, dupa ce ne-am ucis Tatal (Gott ist tot), am ramas in brate. Am ramas de capul nostru. Iar ratiunea noastra e cea care face legile. Suntem ca adolescentii care raman singuri in week-end si isi fac de cap. Traim fara Dumnezeu, singuri, de capul nostru.

Ramanand cu natura in brate, ne-am grabit, cu ajutorul tehnicii, s-o evacuam. De fapt, noi traim intr-un univers al tehnicii. Totul in jurul nostru e tehnica. Natura a fost relegata in tarcuri : parcuri, rezervatii, gradini parcelate la maginea oraselor etc. Natura nu ne mai e aproape, e in alta parte, trebuie sa ne ducem la ea. [....] IN sfarsit, fara Dumnezeu si fara natura fiind, suntem in plin social. In modernitare, traim in orase, iar orasele se fac prin “libera asociere”. Suntem societari, dar nu ca apropiati, ci ca contigui. Suntem pur si simplu unii langa altii, fara sa fim neaparat unii laolalta cu altii. Acesta este rezultatul lumii moderne in care traim. El este rezultatul progresului, adica al inaintarii care isi are intotdeauna pretul intr-o pierdere. Dar noi nu mai avem ochi pentru ceea ce se pierde. [....] Dar pana unde se poate progresa ? Pana la capat ? Dar care capat ? Si la ce bun ? Bunul omului ? Dar care om ? Aceste brute care ne inconjoara ? De ce, in fond, vrem sa progresam ? Sa luam de pilda un televizor : el este o realizare colosala a intelectului, dar totul se relativizeaza cand incepi sa te uiti la el. Pentru a ne uita la Rai Uno i-au trebuit stiintei si tehnicii atatea milenii ? Fiecare va avea insa un raspuns : medicul iti va spune ca progresam pentru a ne trata din ce in ce mai bine, omul politic iti va invoca, dupa caz, tot felul de alte lucruri. Noi toti traim in paradigma stiintei moderne. Toti oamenii, indiferent ce fac, concep lumea potrivit stiintei moderne. Dar putem crede in stiinta fara a sti unde ne va duce ?

Constituita intr-o lume care ne cuprinde pe toti, tehnica a ajuns sa reprezinte....o deviere generala a umanitatii de la instinctele ei fundamentale – de la instinctul de conservare cel putin, de vreme ce tehnica a ajuns in punctul in care se poate intoarce impotriva noastra. Am inceput deja sa pierdem, in chip iremediabil, specii de animale si plante. Am inceput sa pierdem si stranietate celuilalt in marile aglomerari urbane. Ceea ce noi pierdem acum, pe acest pamant, nu este un pret prea mare ? Aici am vrut sa ajungem, aici ne-a adus dorinta pustiitoare de adevar ? Aici duce drumul inceput in gandirea filozofilor greci ? Toate aceste intrebari nu sunt intrebarile omului de stiinta. Si nu par a fi nici a nostre. Stiinta moderna este metafizica acestor vremuri. Si ea este, asemeni oricarei metafizici, intoleranta si suspicioasa.

Cat de mare e pericolul autodistrugerii ? Nu stim. Ce putem face pentru a preintampina o catastrofa ? Partide ecologice ? Tratate de dezarmare nucleara ? Sau trebuie pur si simplu sa recunoastem ca nu stim care e telul progresului nostru stiintific si tehnic ? ........

Cine dintre generalii romani ar fi crezut ca va veni un ovrei sarac, baiat de tamplar, care va schimba totul ? Cine din mai marii afaceristi de la inceputul secolului XIX ar fi crezut ca un om lipsit de averi, care scria de zor la o masa din British Musem, pe nume Karl Marx, va schimba lumea prin gandirea sa ? Cineva, cred din adanc, va veni intr-o zi si va regandi integrarea omului in lume. Si gandirea lui va fi sansa noastra."

( Alexandru Dragomir - Crase banalitati metafizice)