Nu stiu ce titlu sa pun, asa ca....

In copilarie, precum juma' din puii de om, am vrut sa ma fac fotbalist. Inceputul a fost promitator si cu timpul am ajuns sus, pe culmile gloriei, ating performanta de a juca ani buni la "Minerul Anina". In aceasta pozitie fiind, m-as putea lauda cu multe. De exemplu, o data chiar era sa dau un gol!! Intr-un meci oficial ma refer. Si alta data, am jucat contra lui Chivu, care pe atunci era la CSM Resita. Spre binele lui, nu ne-am prea intersectat, eram amandoi fundasi. Ba chiar, printre palme si invective, antrenorul strecura si cate-o lauda la adresa mea. Mai tin minte ca la cateva antrenamente de rezistenta, de alea in care bagai ture de teren pana iti venea sa vomiti, am fost primul! Tarammmmm! Si ar mai fi, dar scopul acestei postari nu e acela de a trezi invidia cititorului (din dragoste de adevar, nu risc pluralul).

Cariera mea a fost insa fracturata in plina ascensiune de un tragic eveniment: iubirea. Iubirea de alcool si tutun. De-abia acum, cand citesc despre virtuozitatea fotbalistilor, imi dau seama ca aceste ingrediente ar fi trebuit sa-mi dea aripi, nu sa-mi paralizeze picioarele de aur. Un pic cam tarzie concluzia. Teoretic, timpul poate fi dat inapoi, zicea Hawkins undeva, insa nu stiu daca surplusul meu de 15 kg "continut adipos" poate trece prin poarta stramta a calatoriei in timp.

Citesc Autobiografia lui Mark Twain. E una dintre cartile pentru care as vrea sa intru in politica. In sensul ca, daca as ajunge macar ministru al invatamantului, as da o lege prin care i-as obliga pe tineri sa n-o citeasca, stiind ca astfel va deveni lectura obligatorie.
E o carte la care am ras cu lacrimi dar in momentul in care o inchizi, iti coboara tristetea in suflet. Bucuria de a te juca cu viata, in sensul naiv-inocent al copilariei, se transforma intr-o joaca a vietii cu tine, atunci cand "ai crescut mare". Si-un astfel de gand nu-i tocmai induiosator....

Pe vremea cand jucam fotbal, o legitimatie de junior in divia C imi alimenta un vis ce-mi colora copilaria. Acum, am buletin, pasaport, permis de conducere, trei carduri de debit, unul de benzina, carte de vizita si cam atat. Toate elementele astea ce-ar trebui sa-mi defineasca identitatea nu reusesc sa incurajeze nici un vis frumos, ba dimpotriva, nasc uneori cosmaruri. Ar mai fi un "pasaport" care te face sa ai visuri frumoase. Vorbeste Ioan despre el acolo, in Evanghelia lui, capitolul 1, versetul 12.

Daca reusesc, o sa revin cu cateva pasaje din Twain.