....

Miscat de « Cartea cu bunici » aparuta la Humanitas mi-am amintit si eu, uite-asa, de bunici. De bunica, mai exact, singura care a trudit pana in 2007 cand a demisionat din functia de locuitor al pamantului.
Era opusul meu, intr-un sens, adica opusul scepticismului cronic. N-am crezut niciodata in bunatatea innascuta a omului, dar cu toate astea, pana la convertire, nu chestionam foarte tare comportamentul celor din jur. Probabil de teama sa nu fie si al meu pus sub lupa. Acum, convertirea la crestinism isi are parazitii ei, iar eu m-am infestat cu cativa inca de la inceput. Unul, foarte rezistent la rugaciuni si penitente de tot felul, este « virusul judecator-calau ». Devenind un om moral (desi nu asta e esenta convertirii), automat m-am separat sufleteste de cei care nu traiau la « nivel inalt ». Si am inceput sa-i judec. « In momentul in care bunul gust se recunoaste pe sine ca atare, o parte din bunatatea lui se pierde « zicea Lewis…… Primii au fost necrestinii, dupa care am trecut la crestini – mediu in care, va spun sincer, e mult mai placut sa sfarteci cu sabia dreptatii, pentru ca orice deraiere de pe sine este impopotonata cu mult fariseism (politicienii pot lua lectii de la noi). Nu exista acte de iubire ca scop in sine, ci ele sunt doar mijloace pentru urmarirea unui interes ascuns, asta gandeam si gandesc deseori si acum. Sunt ros de scepticism cu privire la orice e bun si hiperbolizez raul din om. Uneori, deseori ?

Dar vorbeam de bunica mea. Pentru ea, un zambet era de-ajuns. Daca tinerii o salutau in sat, erau copii buni. Daca primarul ducea o gasca de babutze (asociere voita) la manastire pe banii lui, era omu’ lu’ Dumnezeu. Avea pensie cam 400 de lei si aproape intotdeauna reusea sa-mi dea si mie ceva. Ma durea sufletul sa-i primesc, dar stiu ca de refuzam, nu se mai simtea bunica buna pentru mine.  Se mira foarte tare de modul in care functioneaza telecomanda. Vorbea cu animalele, le certa de fapt, dand impresia ca nu mai poate de raul lor dar sunt sigur ca nici fara ele nu putea sa traiasca. Vaduva de tanara si ramasa asa pana la moarte. Pentru ea, Becali era foarte credincios si cum se uita la stiri un se dau 90% mizerii, si apocalipsa era pe cale sa inceapa « Nu ne mai suporta Dumnezeu ». Cat despre Andreea Marin, zana cea buna, era una dintre cele mai sufletiste fiinte de pe pamant. Plangea non-stop la « Surprize » si cand ma uitam cu ea, plangeam si eu, recunosc; dar cand imi vorbea admirativ de dansa, eu nu putea decat sa ma gandesc la euroii de pe fluturasul de plata si ca face bine pe banii altora si pe audienta noastra. Sceptic. Nu i-am zis niciodata nimic, cum as putea sa-i demolez dulcea lume, fie ea si falsa, si sa-i pot oferi in schimb doar o realitate amara ? Am doar uneori sentimentul unei pierderi ireversibile, odata cu moartea bunicii……a fost decesul Naivitatii mele, artificial tinuta in viata de timpul petrecut cu ea…….