Edward N.Lorenz, un meteorolog, a incercat sa prezica vremea cu ajutorul unui computer. Din nu-stiu-ce motive, a dorit sa repete una dintre simularile meteo pe termen lung si, in loc sa porneasca de la inceput, a inserat conditiile identice cu prima simulare pe la mijlocul procesului, probabil sa mai castige timp. Cum conditiile erau aceleasi si computerul rula acelasi program, rezultatele nu aveau cum sa fie diferite. Si totusi au fost, a doua simulare urmandu-si propria cale.
Ce s-a intamplat? La inceput a crezut ca s-a defectat programul. Dupa care si-a dat seama ca a facut o "greseala". Cand a reintrodus datele, dintr-un numar cu 6 zecimale, sa zicem 0.574853, el a lasar doar 0.57 pentru a salva spatiu (imaginati-va ce performante erau computerele in 1961). Concluzia? O diferenta de mai putin de 0,1% a schimbat complet rezultatul simularii. Asa a aparut Teoria Haosului. Lorenz a demonstrat ca nu poti prezice vremea cu adevarat decat daca ai perfecte cunostinte despre vant, umiditate, temperatura, etc., altfel, orice mica greseala duce la mari diferente. Meteorologul se intreaba: poate bataie din aripi a unui fluture in Brazilia sa declasenze o furtuna in Texas? Pare-se ca da! :-)
Pe la 17-18 ani, am mers la un meci C.S.M. Resita cu nu-stiu-cine, in divizia A. Cica eram in galerie si suparat tare de tot pe adversari, care neobrazatii aveau tupeu' sa joace impotriva noastra. La final, iesind printre ultimii de pe stadion, am prins autocarul oaspetilor demarand din parcare. Nervos, i-am aratat agitat degetul din mijloc unui jucator. S-a uitat la mine, a schitat un zambet si si-a folosit celalalt deget, aratatorul, ca sa se bata usor pe obraz: "baiete, n-ai obraz!" spunea gestul sau. Iritat la culme, i-am replicat fluturandu-mi dejtele mijlocii de la ambele maini.... dar gestul lui m-a rascolit profund. M-am tot gandit la el si, incet incet, am inteles cat de cretin am fost atunci. A fost ultima data cand imi amintesc sa fi facut semnul ala.... sunt 10 ani de-atunci.... Nimic din datele majore ale acelui eveniment nu s-a schimbat, nici directia autocarului, nici a mea. Toare au curs, aparent, la fel. Degetele au revenit la pozitia initiala..... un gest cat 0,1% din lucrurile petrecute in acea zi.....si totusi, a inseamnat atat de mult.
De ce sa zambesc cand imi taie cineva calea la semafor? Ce inseamna acel zambet anonim ce se pierde in grimasele altor 6 miliarde de oameni? Nimic. Mai putin de 0.1% din zambetele dintr-o zi obisnuita. Dar un "prostule" aruncat la nervi? Tot nimic, ca doar altii se omoara, de ce sa-mi fac eu griji pentru un cuvintel scuipat intr-o situatie scuzabila. Mai gandeste-te, Mariuse! Nu cunosti toate datele problemei. Nu0l stim pe cel de langa noi si astfel nici cum rezoneaza un simplu gest in sufletul sau.
Nu poti prezice pe termen lung nici furtunile din natura, nici cele din inima... pentru ca un fluture pe care nu-l vezi bate din aripi....pentru ca un om pe care-l ignori...
Hm. Mda. Mi s-a întâmplat şi mie (şi nu o dată) să rămân fixată pe o secvenţă în care făcusem ceva greşit, iar interlocutorul îmi atrăsese atenţia într-un mod sau altul.
RăspundețiȘtergereAcum, gândindu-mă mai bine, mi se pare că cel mai adesea ne rămân piroane în minte mustrările făcute cu discreţie, cu eleganţă, cu respect - ca un contrast faţă de gestul, cuvântul nostru. Un contrast aşa izbitor, încât ne pune în faţa faptului că atunci am greşit amarnic.
Interesant.
Pana la urma, detaliile ne fac viata... gesturile mici conteaza uneori mai mult decat ne-am putea inchipui... sa fii elegant inseamna, mai intai de toate, sa stii sa fii subtil...
RăspundețiȘtergere