sinceritate?

Am un coleg cel putin ciudat la noul serviciu. Ieri i-am cerut ajutorul si mi-a spus sec ca nu ma ajuta. Azi, ma intreaba: "auzi, zi-mi sincer, a cui pila esti tu de fapt? Asa, ca sa stiu cum sa ma raportez la tine". I-as fi zis ca-s pilos la Shefu' al Mare dar nu se prindea. Ii explic ca am venit la un interviu si am fost angajat, simplu. Si el, oarecum dezamagit, imi zice "sper ca apreciezi ca am fost sincer cu tine". :-)))

In prima zi de lucru, shefu' imi zice si el: "auzi, io-s ca tiganu', spun ce-mi vine la gura, fara ocolisuri, sa stii!". Asta cu o oarecare mandrie cum ca, chipurile, ce rara virtute are el infipta-n caracter. Si-mi mai zice, vorbind despre principii, ca "asculta, aici nu poti sa ai principii 100%, iti spun asa, ca principiu". Mi-am inabusit rasul si am tacut. Deci singurul principiu dupa care el vietuieste estem ala ca nu are principii.

Si uite asa, in cateva zile am inceput sa suspectez ca sinceritatea e, deseori, doar o scuza ptr. a-ti exprima frustrarile si paranoia. Sinceritate de asta are Becali de plezneste. Si-un Vadim. Nu mersi, mai bine fii un fatarnic si taci!

P.S. Acelasi coleg cu pilele, la doar 2 ore dupa ce mi-a zis (sincer) ca nu ma ajuta, ii spune altuia intr-o discutie despre etnii: "mai Petre, ptr. mine nu conteaza, important e sa avem caracter si bun simt". :-))) Uhuhu