poveste de dragoste....

El. Primii ani din viata i-a petrecut intr-o coliba la padure, la "Shautza", pe un deal din Valea Almajului. S-a jucat mult. La varsta scolii a coborat in sat. In clasa a VIII-a, a cunoscut-o pe Ea.

Ea, s-a nascut la sat. Primii 10 ani ai vietii a stat intr-o coliba, pe alt deal din Valea Almajului, la Baleutz. La 8-9 ani, pleca singura dimineata la scoala, peste dealuri, cu "chesul" in spate. Pazea oile, invata sa adune fan, facea curat. Intr-o zi, la oi fiind, l-a vazut pentru prima data pe El. Era pe dealul alaturat, fluiera si manca prune. Dupa cativa ani, in clasa a VII-a, El s-a mutat la scoala din sat si atunci s-au cunoscut. L-a placut si asta a costat-o mult. El nu era din sat, era "cutzitash", si ceilalti colegi, consatenii, au chinuit-o si si-au batut joc de ea: "puritatea" celor de acolo era amenintata de aceast inceput de idila
cu un intrus.

Ea era saraca, dar totusi cu pamant si animale multe. Cand manca mamaliga cu branza, tatal le spunea mereu copiilor: "crutati branza, ca la oi nu va place sa stati!". Visa zile in care sa poata manca mai multa branza decat mamaliga. Visa sa fie libera, poate sa se casatoreasca?

El era la fel de sarac dar cu imagine sifonata. Familia lui isi luase in serios rolul de fauritoare a comunismului si aveau totul dat C.A.P-ului. Un astfel de ginere, fara animale la casa si fiu de "C.A.P.-ist", pe deasupra boem si din alt sat, nu era de dorit. Iar parintii ei ai facut tot posibilul, verbal si fizic, ca sa-i readuca sentimentele pe calea ce dreapta.

Inca nu erau impreuna, dar se simpatizau. Ea a plecat la un liceu, el la altul. Ea s-a inscris la postliceala in Arad, el in Constanta. Cand a primit prima scrisoare de la El....a simtit ca-i crapa inima de emotie. De teama sa nu-i striveasca cineva bucuria, a ascuns scrisoarea la piept si a fugit. S-a furisat in.... wc-ul internatului. Acolo a deschis plicul si din scrisoare a picat o poza cu El. In acele momente, Universul se reducea la ochii ei inlacrimati de cuvintele lui. A fost inceputul. Scrisorile au curs. I le trimitea pe alta adresa ca sa nu afle parintii ei.

Banchetul ei de absolvire. Toate prietenele isi imaginau deja cum o sa petreaca cu iubitii in ACEA seara. Si ea la randu-i. El era deja contabil-sef la C.A.P.-ul din sat, scapase de coasa, sapa si orice alta ustensila ce nu era stilou:-). L-a sunat, lucru nepermis atunci, mai ales daca raspundea altcineva la telefon si afla tot satul ca Ea il suna pe El. Asa s-a si intamplat. Dar ce mai conta barfa lumii cand inima isi cerea dreptul la viata? El a acceptat invitatia si ..... la intoarcere....pe cand cobora din autobuz, cu zambet larg pe buze si imbracat frumos, tatal Ei era acolo si l-a intrebat de unde vine. "Am fost la banchet la Arad, la fiica dumitale!".... sunt cuvintele care au aruncat in aer o lume, cea a parintilor, si au dat viata altei lumi..... :-)

Povestea asta e banala, prost scrisa si redusa la maxim. Dar e Adevarata si, in ochii mei, umbreste biblioteci de povesti si videoteci de filme de dragoste. Eu exist pentru ca, acum treizeci si ceva de ani, intr-o zi, o fetiscana ce pazea oile pe un deal si un pustan ce fluiera ostentativ mancand prune pe dealul alaturat au inceput sa se iubeasca.... Erau cei ce urmau sa devina parintii mei..... :-)

P.S. la inceput am promis, in gandu-mi, ca nu fac blog ca sa-mi depozitez in el amintiri si chestii personale cu miros de Narcis, de interes Zero ptr. altii.... dar ce sa-i faci.... om mi-s si pare-se ca asa o sa raman. :-)