Eminescu

Tot incercand sa gasesc farame de spiritualitate in cei considerati fruntasi in anumite ierarhii, am dat de cateva texte placute de-ale lui Eminescu.

"Numai Dumnezeu mai stie ce e omul. Astfel, un individ crede a se cunoaste, isi urmeaza trebile linistit, sau trebi concrete, sau abstracte tesaturi de paianjen combinate in filosofie ori poesie, si cand colo se pomeneste intr-o buna dimineata ca o intamplare in sine aceeasi pentru toata lumea starneste in el porniri, pe care el nici nu presupunea vreodata ca exista in sufletul lui, rupe toate tesaturile cate le intalnise si le combinase mintea lui si se trezeste ca e alt om - adesea o negatiune a individualitatii lui de pan'atuncia. E apoi si mai ciudat - acelasi fapt sub alte imprejurari l-ar fi lasat neatins, - cum se poate, dar, ca acelas fapt obiectiv sa fie in stare de a produce asa diverse schimbari subiective? (..) In fine, schimbari de astea psicologice sa nu credeti ca se intampla numai sporadic p'ici colea in individul cutare ori cutare; ele cuprind ca friguri popoare intregi." (Dintr-o scrisoare catre Negruzzi, 1980)

"Trista si mangaietoare legenda! Iata doua mii de ani aproape de cand ea a ridicat popoare din intuneric, le-a constituit pe principiul iubirii aproapelui, dpua mii de ani de cand biografia Fiului lui Dumnezeu e cartea dupa care se creste omenirea. Invataturile lui BUddha, viata lui Socrat si principiile stoicilor, cararea spre virtute a chinezului La-o-tse, desi asemanatoare cu invataturile crestinismului, n-au avut atata influenta, n-au ridicat atat pe om ca Evanghelia, aceasta simpla si populara biografie a blandului nazarinean ca carui inima a fost strapunsa de cele mai mari dureri morale si fizice, si nu pentru El, pentru binele si mantuirea altora. Si un stoic ar fi suferit chinurile lui Hristos, dar le-ar fi suferit cu mandrie si dispret fata de semenii sai; si Socrat a baut paharul de venin, dar l-a baut cu nepasarea caracteristica virtutilor civice ale antichitatii. Nu nepasare, nici despret: suferinta si amaraciunea intreaga a mortii au patruns inima mielului simtitor si, in momentele supreme, au incoltit iubirea in inima Lui... (...) Astfel, a se sacrifica pe sine pentru semenii sai, nu din mandrie, nu din sentiment de datorie civica, ci din iubire, a ramas de atunci cea mai inalta forma a existentei umane, acel sambure de adevar care dizolva adanca dizarmonie si asprimea luptei pentru existenta ce bantuie natura intreaga.
E usoara credinta ca prin precepte teoretice de morala, prin stiinta, oarecum, omul se poate face mai bun. Omul trebuie sa aiba inaintea lui un om ca tip de perfectiune dupa care sa-si modeleze caracterul si faptele. Precum arta moderna isi datoreste renasterea modelelor antice, astfel cresterea lumii noua se datoreste prototipului omului moral, Isus Hristos. (....)
Pentru a se imbogati, pentru a-si imbunatati starea materiala, pentru a usura lupta pentru existenta, dand mii de ajutoare muncii bratului, oamenii au nevoie de mii de cunostinte exacte. Pentru a fi buni, pentru a se respecta unii pe altii si a-si veni unui altuia in ajutor, au nevoie de religie."