
Nihil sine.....
Te nasti fara sa vrei, intr-o lume ce exista fara s-o fi creat tu si care va exista si dupa disparitia ta. Ce cauti aici? Esti doar succesiunea nefericita a miliarde de evenimente culminand cu acea seara in care parintii tai, putin infierbantati de vin, au uitat sa foloseasca prezervativul?
Bacteriile ne sunt superioare, spun unii savanti (Gould). Ele au existat cu mult timp inaintea noastra si vor exista probabil si dupa noi. Rezista si la 3 km sub pamant. Totusi, zice-se, daca acordam valoare constiintei, si nu vad de ce am face-o, putem crede ca suntem stapanii lumii. Fie! Si asa, suntem de putin timp si pentru o scurta durata insa, pentru ca daca transformam scara timpului intr-o scara liniara pe care unui an ii corespunde un milimetru, big-bangul e la 15.000 de km de noi, iar aparitia primilor oameni, la 4 km. Hristos e la doar 2 metri in spate (Delumeau). Suntem tineri si, dupa cate se pare, ne maimutarim oleaca, in cea mai mare parte jucandu-ne de-a razboiul, si disparem. Si viata va continua sa existe, fara sa fi bagat de seama ca omul a trecut pe aici.
Copernic ti-a demonstrat ca nimic nu se invarte in jurul tau…....iar Sagan e destul de explicit…..suntem un fir de praf…
Degeaba urla fiecare celula din tine pentru libertate si fericire, ele raman iluzorii. In zadar o maica Tereza, un decembrie 89, un Martin Luther King jr. sau orice altceva. Iesim dintr-o inchisoare ca sa pasim in alta care, daca n-o scrutam, ni se va parea (o perioada) ca ofera iluzia libertatii. Poti sa fii liber sa alegi doar cui sa-I fi sclav. Cand castigi, de fapt alegi ce sa pierzi.
Creierul tau, ala plin cu-o suta de miliarde neuroni si sute de miliarde de sinapse, ala pe care-l folosesti pentru a intelege frazele astea seci, nu-i altceva decat un produs al evolutiei. Ciudat, nu? Corpul, in care iti pui toata increderea pentru traducerea corecta a lumii in care traiesti, pe langa faptul ca se bazeaza pe un organ e sta intr-o solitara detentie in craniu, e doar heliu, adica Hidrogen falsificat, copt in cuptoarele stelare, materie din care s-a "nascut" tot ce cuprinde Universul, deci inclusiv gandurile tale (McEwan). Natura te foloseste pentru a pastra gena umana intacta (Edward O.Wilson). Te naste, iti da chiar si reactii emotionale si intelectuale profunde ca sa crezi ca ‘viata merita traita’, dupa care redevii tarana....
Cand iti dai seama ca Natura nu-I o mama prea buna, poti alege, parerea mea, din trei optiuni: (1) s-o accepti asa cum e; (2) sa te sinucizi;(3) Sa-i dai vietii un sens care nu-ti poate fi confiscat de moarte.
Prima varianta e realizabila doar daca refuzi sa gandesti - caci cum altfel ai putea sa ignori Realitatea? Varianta a doua, din pacate, desi uneori pare preferabila, e tot o alegere pe placul Mamei tale Naturi, caci de-ti iei viata inseamna ca nu esti destul de bun(a) ca sa supravietuiesti si mai bine lasi altuia mai "dotat" marea trimitere de a perpetua specia, dinspre nicaieri spre niciunde. Sinuciderea ta: un favor facut Naturii. Si vai, tu nu vrei sa faci favoruri nimanui, ca doar mila e cea mai josnica virtute, zicea parca un filozof....si chiar ca e, intr-o lume care l-a omorat pe Dumnezeu. Morala ta, existenta sau nu, e la fel de relativa ca decizia mea de a scrie aceste randuri. Nici o valoare per se. Eu o rama goala pe care mazgalesti ceva si, ca un copil ce-si iubeste jucaria jerpelita, o aperi de toti cei care spun ca "a mea e mai frumoasa!".
[Ia zi-mi, care-i diferenta dintre seninatatea cu care un vitel paste iarba de pe cararea ce-l duce la abator si stupizenia cu care un om se agata disperat de orice gunoi pe care scrie "fericire" in drumul sau spre tarana?]
S-ar putea sa nu-ti placa ce-am scris mai sus, dar e un rezumat trist al filosofiei nihiliste. Intr-un fel sau altul, multi o traiesc, chiar daca putini o constientizeaza. In loc de nihilism, poti pune ateism/evolutionism/agnosticism. La aceeasi concluzia duc toate: nu merita nici sa traiesti, nici sa mori. Asa arata o lume fara Dumnezeu. Ca un banchet inaintea mortii. Ca un joc de fotbal fara arbitru si fara miza. O carte fara autor. De aia in dreptul meu am bifat optiunea 3: viata in Dumnezeu.
sper sa scrii cit mai des aici. cel putin un cititor ai deja:)
RăspundețiȘtergeremultumesc, mai bine putini si de calitate decat vice-versa. ;-)
RăspundețiȘtergerem-ai facut sa zambesc :-)
RăspundețiȘtergereoare dupa ce criteriu ai putea cunoaste care cititori sunt de calitate si care nu ?
si daca te citesc pe tine cum sunt : consumatori de literatura buna sau nu ?!?
pai ce sa zic....orice raspuns as da.... tot simt ca ma tradez. Aici citeste cine nimereste:-), nu cine are calitati; si ar fi culmea sa cataloghez drept "cititor de calitate" pe cel care gusta felul meu de a scrie.
RăspundețiȘtergereOricum, ceea ce postez aici e un fel de catharsis ptr mine....ca place sau nu.... nu-i pasa decat Eului meu si in momentul asta nu-mi pasa de ce-i pasa lui. :-)
a, si legat de chromakey...il stiu personal si combinatia dintre caracterul si inteligenta sa il califica in ochii mei drept cititor de calitate. ;-)
RăspundețiȘtergereeu as zice mai degraba : aici nimereste cine vrea sa citeasca :-)
RăspundețiȘtergereiar cine vrea sa citeasca cauta un scriitor de calitate , adica unul cu un caracter deosebit , inteligenta superioara si creativitate inalta . pe ultimele doua le-am intrezarit deja in ceea ce ai scris ....ramane la latitudinea ta daca vei continua dezvaluindu-ti si caracterul .
hehe. nu prea vad cum as putea sa-mi "dezvalui" caracterul in spatiu' virtual. Dar ia zi dumitale, cum de ajunsasi pe la mine? ;-)
RăspundețiȘtergeream ajuns din intamplare si am ramas anume ;-)
RăspundețiȘtergere