Wittgenstein

"Ce ma face pe mine sa inclin spre credinta in invierea lui Christos? Eu ma joc cumva cu gandul. - Daca nu a inviat, el a putrezit in mormant ca orice om. [..] Atunci el este un Invatator ca oricare altul si nu mai poate ajuta; iar noi suntem din nou orfani si singuri, si ne putem multumi cu intelepciunea si cu speculatia. Noi suntem oarecum intr-un infern unde putem doar visa si suntem printr-un acoperis oarecum despartiti de cer. Ca sa fiu cu adevarat mantuit am nevoie de certitudine - nu de intelepciune, visuri, speculatii - si aceasta certitudine este credinta. Iar credinta este credinta in ceea ce are nevoie inima mea, sufletul meu, nu intelectul meu care speculeaza. Caci sufletul meu, cu pasiunile sale, oarecum prin carnea si sangele sau, trebui sa fie mantuit, nu spiritul meu abstract. Se poate eventual spune: numai iubirea poate crede in Inviere. Sau: iubirea este cea care crede in Inviere. Iubirea ce mantuieste crede si in Inviere; este legata strans de Inviere. [..] Aceasta inseamna asadar: fii mai intai mantuit si tine-te strans de mantuirea ta - si atunci vei vedea ca esti legat strans de aceasta credinta. Aceasta poate insa sa se intample numai daca nu te mai sprijini de pamant ci esti atarnat de cer. Atunci totul este altfel si nu este o minune daca poti sa faci atunci ceea ce nu poti sa faci acum."

din "Insemnari postume"