De ce am blog?
Nu-l am ca sa concurez cu altii: toti aia din categoria "altii"-s si ei unici si sper ca autenticitatea lor (sau falsitatea) din real se oglindeste in virtual si asta mi-e-ndeajuns.
Nu scriu ca sa atrag fani si prin urmare nu caut admiratori. Incerc sa ma rezum la povesti despre lucrurile care m-au incantat (sau nu), cu speranta ca bucuria (sau intristarea) poate fi redirectionata via internet catre altii.
Laudele imi plac, de aceea am lasat liber la comentarii, dar de astazi am decis sa inchid si capitolul asta, nu din modestie ci cu scop pur profilactic. Mi-am propus sa nu mai monitorizez nici numarul de accesari, din acelasi motiv.
Intentionat n-am tratat pana acum subiecte prea actuale, nu am cerut sa fiu introdus in blogroll-ul numanui si nici nu ofer asta la schimb. Nu am postat provocator si m-am ferit sa invit internautii in vartejul comentariilor la comentarii si in acest sens n-a pus prea multe intrebari si nici nu am facut sondaje care sa bucure iluzoria libertate a unora. M-am ferit de youtub-uri si "linkomandari" si nici n-am divulgat eu-stiu-ce-conversatii personale, avand ca paravan Transparenta. Am postat cand si cum, dupa cum am avut chef. Stiu ca prin simpla afirmare a celor de mai sus devin patetic, dar am simtit nevoia de-o clarificare, asta pentru ca as vrea sa scriu si totusi sa nu fiu bagat in seama de cei care cred ca revendic vreun loc in vreo ierarhie....
Imi imaginez blogul ca un pergament inchis intr-o sticla goala de vin, ca-n povesti, si aruncat in apa: un vas fara capitan si carma, plutind aiurea prin oceanul virtual.... pana-l gaseste cineva, un cineva de care eu sa n-am habar, un om.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu