Eliade despre crestinism

Stiu ca Eliade n-a cochetat prea mult cu crestinismul, fapt usor de observat in "Istoria ideilor si credintelor religioase". Totusi, am descoperit cateva pasaje care depasesc un pic expunerea teoretica a "ceva" despre crestinism.

"Miracolul crestinismului este in primul rand simplitatea lui. Daca lasam la o parte taina Intruparii, toate celelalte axe spirituale specifice crestinismului sunt dumnezeiesc de simple. Sunt atat de simple, atat de "omenesti", cum numai un Dumnezeu le-ar fi putut face. Paradoxul crestinismului aici se afla: in simplitatea lui. [....] Este atat de aproape de sufletul omului incat este mai aproape de dumnezeire.
Exista o explicatie a acestei victorii a mesajului lui Cristos asupra tuturor religiilor si teozofiilor contemporane: este simplitatea crestinismului, este paradoxalul sau aspect firesc, uman. Niciodata omenirea n-a auzit lucruri mai sacre sub o forma mai omeneasca. Niciodata adevarul n-a fost spus mai direct, mai simplu. Niciodata viata si moartea omului n-au parut mai pline de semnificatie religioasa. [...] Crestinismul a adus din nou in lumina valorile sufletului si ale dragostei; adica valorile Vietii. Numai un cercetator superficial poate spune ca crestinismul a umilit viata si exaltat moartea. Dimpotriva, triumful vietii este atat de categoric in mesajul lui Cristos inca si moartea este mantuita, si ea este transfigurata prin speranta celei de a doua Veniri. [...] Isus patrunde in Moarte, si o invinge. Lumina despica Intunericul, si-l risipeste. [...] Intr-adevar miracolul crestinismului il aseaza direct in inima realitatilor. Mesajul crestin se alimenteaza direct din marea drama a existntei umane. [...] Asezandu-se in inima realitatilor, crestinismul n-a nesocotit nici un sentiment universal uman."


"Rugaciunea este cel mai pur act al vietii religioase; cel mai uman, in acelasi timp. [....] Sentimentul acesta religios este atat de strans legat de firea omeneasca incat il intalim pretutindeni, de la cele mai inapoiate popoare primitive pana la cei mai desavarsiti mistici. [...] Si cum sentimentul religios este universal si autonom, el nefiind produsul nici unei alte cauze externe - economice, sociale sau psihologice - rugaciunea se gaseste pretutindeni unde traiesc colectivitati umane, pretutindeni unde s-a luat cunostinta de drama existentei umane. [...] (din "50 de conferinte radiofonice")

"Sinteza intr-adevar clasica si fecunda, singura care a armonizat toate facultatile sufletesti - a fost crestinismul primar. [...] Viata crestina in cele prime trei veacuri e inseninata de cunostinta intima a raporturilor dintre Dumnezeu, Lume si Om. Experienta religioasa unea pe Om cu Dumnezeul sau si ii revalorifica natura, lumea. [...] Ni se vorbeste despre un crestinism apocaliptic in aceste secole. Ni se vorbeste despre renuntarea la viata. Dar faptele sunt altele. Calugaria, ascetismul, excesele - au aparut in crestinism in secolul al IV-lea, dupa Constantin cel Mare. Si au aparut tocmai din cauza acestei fapte, din cauza transformarii crestinismului in religie oficiala. Ajungand Biserica de stat, crestinismul imprumuta formele romane, disciplina, autoritate, organizatie, transformandu-se cu timpul intr-o functie sociala. Modificarea aceasta din crestinism in catolicism apusean sau ortodoxism rasaritean - a fost fatala. A avut o admirabila influenta in istorie. Dar a facut cu neputinta o ferventa viata spirituala in cadrele normale ale Bisericii. Acei din credinciosi care simteau nevoia unei autentice vieti religioase - trebuiau sa se calugareasca. [....] Elementele romane si elene, de politica si de filozofie - il organizeaza prea mult,il reduc la formule pe care nu toti le pot transforma i fapte sufletesti. [...] Crestinismul primitiv era imediat si intim. Catolicismul si Ortodoxia sunt dogme, cu virtualitati de actualizare, de dezlantuire a experientei religioase. Or, aceste dogme nu pot fi sublimate de toti in fapte afective, cu cald continut religios." ( din "Itinerariu spiritual")